Advertisement

CNAIR
Home Infrastructură Asta-i România! Final cu scandal pentru Autostrada Lugoj-Deva

Asta-i România! Final cu scandal pentru Autostrada Lugoj-Deva

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva (22 km), finalizat şi recepţionat de CNAIR, nu poate fi deschis circulaţiei, pentru că bretelele care ar fi trebuit să descarce traficul se află pe Lotul 3, unde recepţia nu a fost finalizată, din cauză calităţii slabe a lucrărilor.

Potrivit CNAIR, recomandarea ca recepţia să nu fie demarată pe Lotul 3 a venit chiar din partea consultantului care a monitorizat şantierul.

În această situaţie, antreprenorul spaniol de la Lotul 3 (Asocierea Teloxim Con – COMSA – Aldesa Construcciones – Arcadis Eurometudes) a refuzat propunerea CNAIR de a recepţiona ca obiect separat un sector care asigură accesul la bretelele rutiere de la Nodul Ilia, ceea ce ar fi permis deschiderea circulaţiei între Nodurile Şoimuş şi Ilia.

Ministrul Transporturilor: Nu cedez la şantaje

„Lotul se putea deschide, dar există ambiţia acestui constructor de a nu prelungi (perioada de garanţie) şi practic de a aplica un şantaj: «Nu deschid în circulaţie decât dacă îmi accepţi ca garanţia să rămână la 4 ani». Nu, ori acceptă condiţiile statului român care sunt de bun simţ şi nu exagerăm cu nimic. Ştiţi bine că termenul de implementare a proiectului a fost depăşit. Îl reziliem, îl punem noi în trafic şi facem noi lucrările care sunt”, a declarat Răzvan Cuc.

Acesta a arătat că săptămâna trecută de două ori a cerut recepţia finală a lucrărilor, o dată miercuri, o dată vineri, dar i s-a spus că nu sunt finalizate.

„Lucrările pot fi făcute şi sub trafic. Poate fi deschisă traficului autostrada, dar nici nu putem să nu admitem că sunt anumite probleme şi să închidem ochii. Mergem pe calea legală, şi facem lucrurile aşa cum trebuie”, a subliniat Răzvan Cuc.

Ministrul spune că firma spaniolă şantajează şi este decis să îşi păstreze condiţiile: „Nu cedez la şantaje. Ori fac lucruri de calitate ori dacă nu pleci acasă cu certificat negativ constatator, cu penalităţi, aşa cum trebuiau aplicate de mult”.

Acesta a dat termen de remediere a problemelor identificate la autostrada Lugoj-Deva de maxim 10 zile, în cazul în care acestea nu se rezolvă va rezilia contractul.

Potrivit CNAIR, nu este pentru prima oară când antreprenorul de pe lotul 3 al Autostrazii Lugoj- Deva creează probleme din cauza calităţii slabe a lucrărilor. Asocierea Teloxim Con – COMSA – Aldesa Construcciones – Arcadis Eurometudes a fost la un pas de rezilierea contractului în anul 2017 tocmai din cauza faptului că a folosit materiale de slabă calitate şi nu a respectat metodologiile de lucru, situaţie care a dus printre altele la prăbuşirea, încă din faza de şantier a unui segment de drum, pe o lungime de 70 m şi o lăţime de 11 m.

Reamintim că în data de 26 iulie, Ministerul Transporturilor anunţa că traficul pe loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deva va fi deschis în maxim două săptămâni, după ce ministrul Răzvan Cuc şi directorul general CNAIR, Sorin Scarlat, au inspectat şantierele  de pe şoseaua de mare viteză.

 

CITEŞTE ŞI:

Biroul Accidente Uşoare sectoarele 1 şi 6, într-un nou sediu

Cu telefonul la volan? Vezi cum se schimbă Codul Rutier

Cele mai multe reparaţii pe poliţa RCA, la maşinile vechi

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Focșani - Brăila
Infrastructură

Documentația pentru Drumul Expres Focșani – Brăila, transmisă la ANAP

Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, spre validare către Agenția Națională...

DN 2
Infrastructură

Constructor desemnat pentru modernizarea Centurii Bucureşti, între DN 2 şi A2

Asocierea Maristar COM – Hydrostroy AS – Patstroy VDH EAD a câştigat...

Ruse
Infrastructură

Proiectarea celui de-al doilea pod între Giurgiu și Ruse, la un pas de lansarea în licitație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, vineri, la...

Bârlad
Infrastructură

Circulaţia rutieră a fost deschisă pe VO Bârlad. Cei 11,2 km au fost construiți în 6 ani

Circulaţia autovehiculelor a fost deschisă oficial, joi, pe Varianta Ocolitoare (VO) Bârlad,...