Compania de cercetare de piață și consultanță JD Power Europe preconizează că valorile reziduale ale mașinilor diesel vor scădea pe toate marile piețe de vehicule rulate din Europa până la sfârșitul anului 2028. În șapte dintre acestea, schimbarea este deja vizibilă: în luna octombrie, modelele diesel second-hand au avut nevoie de mai mult timp pentru a-și găsi un cumpărător față de aceeași perioadă a anului trecut.
Analiza arată că, pe multe dintre piețele europene majore, mașinile rulate cu o vechime cuprinsă între 24 și 48 de luni s-au vândut în același ritm sau chiar mai rapid în cursul lunii octombrie. În schimb, vehiculele diesel au urmat o tendință inversă, rămânând nevândute pentru perioade mai lungi comparativ cu anul precedent. Situația s-a înregistrat în Austria, Franța, Germania, Italia, Spania, Elveția și Marea Britanie. În Franța, Italia și Marea Britanie, motorizările diesel au fost cel mai greu de vândut, în timp ce în Germania și Elveția s-au clasat pe locul al doilea în topul celor mai lente vânzări.
Volumele de vânzări și oferta – măsurate prin indicele volumului de vânzări (SVI), respectiv indicele volumului pieței active (AMVI) – au indicat aceeași tendință pentru modelele diesel cu vechime de 24-48 de luni: pe aproape toate piețele, oferta a depășit cererea de la un an la altul. Spania a fost singura excepție: acolo, oferta de vehicule diesel rulate a scăzut mai rapid decât cererea, indicele AMVI înregistrând un regres de 15,2%, iar SVI o scădere de 13,8%.
Dezechilibru între cerere și ofertă
Pe fondul prețurilor ridicate la carburanți și al extinderii electrificării, acest dezechilibru pune presiune pe valorile reziduale ale modelelor diesel. Valorile reziduale comerciale (exprimate ca procent din prețul inițial de listă după 36 de luni și 60.000 km) au scăzut cu până la 3,8 puncte procentuale pe principalele piețe europene. JD Power Europe estimează că, până în decembrie 2028, vehiculele diesel își vor păstra o cotă mai mică din prețul de listă în toate regiunile analizate.
Deși în Marea Britanie și Italia mașinile diesel își mențin valoarea mai bine decât alte tipuri de motorizări, acestea se vând mai greu. În Marea Britanie, modelele diesel și-au menținut valoarea la 51,4% din prețul de listă în octombrie, cel mai ridicat procent dintre toate motorizările. Cu toate acestea, au avut nevoie de o medie de 47,1 zile pentru a fi vândute, spre deosebire de cele 30,7 zile necesare pentru vehiculele electrice pe baterie. În Italia, anunțurile pentru mașini diesel au crescut cu 20,7% în ritm anual, în timp ce vânzările au scăzut cu 5,9%, durata medie de staționare în stoc majorându-se cu 7,4 zile, până la un total de 75,2 zile.
Franța a fost singura piață unde vehiculele diesel au păstrat o cotă mai mare din prețul inițial de listă comparativ cu anul trecut. De asemenea, valorile modelelor diesel au crescut ușor față de luna septembrie, în ciuda unei scăderi a cererii.
Competitivitatea vehiculelor electrice
Oferta de mașini diesel este în scădere și din cauza faptului că tot mai multe companii optează pentru vehicule noi complet electrice și hibride plug-in, reducând astfel volumul de vehicule diesel care ajung pe piața second-hand. În același timp, numeroase modele hibride plug-in, achiziționate anterior pentru flote datorită avantajelor fiscale șin țările occidentale, ajung acum pe piața de vehicule rulate. Alături de prețurile mai mari ale mașinilor noi, acest factor pune presiune pe valoarea de revânzare a modelelor PHEV, conform JD Power.
În schimb, piața vehiculelor electrice evoluează în sens contrar. În Marea Britanie, acestea au fost cea mai rapid vândută motorizare în luna octombrie și singura care a înregistrat o creștere a valorii reziduale, ajungând la 36,2% din prețul de listă, cu 1,7 puncte procentuale mai mult față de anul trecut. În Germania, electricele s-au vândut, de asemenea, cel mai rapid (43,3 zile) și au păstrat 39,4% din prețul de listă, în creștere de la 36,7% în octombrie 2025. În Spania, mașinile electrice rulate s-au vândut cu 23,1 zile mai repede decât în anul precedent, iar valoarea lor reziduală comercială absolută a crescut cu 3,5% în ritm anual.
Cu toate acestea, nivelul valorii reziduale rămâne cel mai scăzut pentru vehiculele electrice în Austria, Franța, Germania, Elveția și Marea Britanie. În Franța, valorile BEV au rămas stabile în octombrie, susținute de prețurile mari la carburanți, iar cererea este în creștere.
„Piața vehiculelor electrice devine tot mai competitivă, atât brandurile existente, cât și noii producători lansând modele noi. Cumpărătorii de mașini rulate se orientează către BEV pe fondul scumpirii combustibililor. Acest lucru a dus la o scădere considerabilă a perioadei de staționare în stoc de la un an la altul, pe măsură ce cererea crește”, a explicat Ludovic Percier, analist senior pentru valori reziduale în cadrul JD Power Europe & Australia.
CITEȘTE ȘI:
Riscurile ascunse ale anvelopelor ieftine dezvăluite de testele reale
Publicitate pe bani puțini, vânzări record: Skoda domină clasamentul eficienței în marketing






Comentați?