Advertisement

salariul minim
Home Administrare flote Asigurări Allianz-Ţiriac pregăteşte un tarif „fără pierdere” pentru poliţele RCA

Allianz-Ţiriac pregăteşte un tarif „fără pierdere” pentru poliţele RCA

Allianz-Ţiriac Asigurări lucrează în prezent la un nou tarif pentru poliţele de răspundere civilă auto obligatorii (RCA), care va fi notificat Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) la finalul lunii martie.

Reprezentanţii asigurătorului spun că noul tarif va fi calculat pentru o rată combinată de 100% sau „fără pierdere”. Astfel, prima RCA ar urma să crească, în medie, cu 5-10%.

Anul trecut, pentru fiecare 100 lei încasaţi din poliţe RCA, cheltuielile companiei Allianz-Ţiriac Asigurări au fost de 110 lei.

remi-vrignaud-floteautoÎn 2015, ce-am luat pe mere am dat pe pere: am reuşit să ne reducem cheltuielile de achiziţie şi administrare, dar efectul a fost anihilat de creşterea despăgubirilor. În privinţa tarifelor, s-au făcut în principal reglaje fine, în funcţie de profilul de risc, însă pentru majoritatea segmentelor de clienţi preţul final al asigurării nu s-a modificat semnificativ. Tragând linie, rezultatul din 2015 arată la fel ca în 2014: pentru fiecare 100 de lei încasaţi din poliţe RCA, cheltuielile s-au ridicat la 110 lei”, a precizat Remi Vrignaud, directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări.

În anul 2015, compania a vândut aproximativ 275.000 de poliţe RCA obligatorii, care au
generat venituri de 256 milioane lei, numărul poliţelor RCA contractate de companii având o pondere de aproape 60% în total.

Pentru clienţii persoane fizice, preţul mediu este de 540 de lei/poliţa RCA, iar pentru
companii, de 1.300 lei/poliţa RCA, valabilă 12 luni.

„Pentru fiecare dintre aceste categorii de clienţi, respectiv persoane fizice sau juridice, deţinători de autoturisme sau autoutilitare, preţurile poliţei RCA au la bază profilul de risc individualizat, care ţine cont atât de comportamentul şoferilor, cât şi de caracteristicile autovehiculului. În spatele tarifarii stau statistici si modele actuariale complexe, care iau în calculistoricul daunalitatii pe perioade de minim trei ani”, explică reprezentanţii companiei.

Anul trecut, la nivelul tarifului RCA pentru persoane fizice s-a făcut o ajustarerelevantă, în ultimul trimestru, în sensul creşterii primei de bază cu 5%, pentru acoperirea inflaţiei costurilor cu piesele de schimb şi cu manopera pentru reparaţii.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, marea majoritate a clienţilor Allianz-Ţiriac a putut cumpăra poliţe RCA la tarife apropiate, la începutul şi la sfârşitul lui 2015.

„Putem lua drept exemplu un camion DAF de 44 de tone, utilizat pentru activităţi de transport (intern şi/sau internaţional) mărfuri, pentru care diferenţa de primă la sfârşitul lui 2015, faţă de începutul anului era de doar 1%. Au fost, totusi, şi segmente de clienţi pentru care, ca urmare a înrăutăţirii semnificative a daunalităţii, tarifele au fost majorate. Aici ne referim strict la anumite categorii de vehicule comerciale de mare tonaj, pentru care, în funcţie de domeniul de activitate, la tarifele RCA au fost implementate majorări de tarif cu până la 50%”, au adăugat reprezentanţii Allianz-Ţiriac.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Dallbogg
Asigurări

ASF: Activitatea companiei de asigurări bulgare DallBogg, suspendată temporar de la 1 iulie 2025

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunță că activitatea de emitere a polițelor...

AsigurăriSiguranţă rutieră

Hellas Direct lansează inițiativa Safe Roads project în România

După ce a stabilit noi standarde în materie de siguranță rutieră în...

casco
Asigurări

UNSAR: Daună CASCO de peste 670.000 lei, achitată pentru un autovehicul inundat

Ploile abundente și inundațiile nu afectează doar locuințele și infrastructura. Astfel, un...