Președinții Consiliilor Județene Dolj și Mehedinți au semnat, în prezența unei delegații importante din Bulgaria și a autorităților locale, acordul de parteneriat pentru construcția drumurilor expres Calafat – Craiova și Calafat – Drobeta Turnu Severin, a anunțat primarul Craiovei, Olguța Vasilescu.
Potrivit acesteia, pasul următor este lansarea licitațiilor pentru realizarea documentației, proceduri organizate de cele două consilii județene.
”Este primul pas spre realizarea a două investiții importante pentru dezvoltarea economică și turistică a regiunii noastre, în condițiile în care, chiar în această perioadă, zeci de autocare tranzitează vama Calafat cu turiști bulgari”, a precizat edilul Craiovei.
Viitoarele drumuri expres, Calafat – Craiova și Calafat – Drobeta Turnu Severin, se integrează în Rețeaua Transeuropeană de Transport, pe traiectul coridoarelor Rin – Dunăre și Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee, axe pe care municipiul Craiova este nod urban.
CITEȘTE ȘI:
Ceață și ploaie: cum (nu) funcționează sistemele automate de frânare de urgență din unele mașini?
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a unei...
•Flote Auto5 septembrie 2026Călătoriile de vară către coasta italiană ar putea deveni ceva mai puțin...
•Ada Ștefan14 august 2026Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat Proiectul Tehnic de Execuție...
•Flote Auto14 august 2026Consiliul General al Municipiului București a aprobat asocierea Primăriei Municipiului București (PMB),...
•Flote Auto12 august 2026
Comentați?