taxi
Home Transporturi Noi reguli pentru managerii firmelor de taxi şi rent a car

Noi reguli pentru managerii firmelor de taxi şi rent a car

Pentru a putea ocupa postul de manager într-o companie de taxi şi închiriere, o persoană trebuie să facă dovada unui certificat de competenţă profesională cu o valabilitate de zece ani de la momentul eliberării.

Prevederea este inclusă in HG nr. 879/2016 pentru aprobarea normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a managerilor de transport în regim de taxi şi închiriere, publicată în Monitorul Oficial din 5 decembrie 2016.

Actul normativ, prin intermediul căruia a fost stabilit cadrul legal pentru modul de pregătire şi atestare profesională, a intrat în vigoare la momentul publicării.

Certificatul de competenţă profesională pentru managerii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere, care va avea o valabilitate de zece ani de la momentul eliberării, poate fi obţinut doar de persoanele care îndeplinesc anumite condiţii, astfel:

  • să aibă reşedinţa în România;
  • să fie absolvenţi de liceu;
  • să participe la un curs de pregătire profesională a managerilor de transport;
  • să promoveze un examen la finalul acestuia.

Pregătirea profesională în vederea obţinerii certificatului se va desfăşura numai în centrele de pregătire şi perfectionare profesională autorizate de Ministerul Transporturilor, iar candidaţii se vor putea înscrie în baza unui dosar care va cuprinde următoarele documente:

  • cerere;
  • actul de identite, în copie;
  • certificatul de cazier judiciar;
  • copie a diplomei de absolvire a liceului şi copie a certificatului de competenţă profesională a persoanei desemnate să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier de persoane, valabil, sau a certificatului de competenţă profesională a managerului de transport în regim de taxi şiîinchiriere, valabil;
  • declaraţie pe propria răspundere privind respectarea condiţiei de a avea reşedinţa curentă în România, în original.

Totodată, programul de pregătire profesională a managerilor de transport în regim de taxi şi închiriere va include cursuri de drept civil, comercial, social, fiscal, gestionarea comercială şi financiară a firmelor, precum şi siguranţa rutieră şi securitatea transportului şi va cuprinde 30 de ore de curs.

După încheierea cursului, candidaţii vor susţine un examen pentru obţinerea certificatului de competenţă profesională a managerului de transport în regim de taxi şi inchiriere, în termen de cel mult 12 luni de la data absolvirii acestui curs. Examenul va consta într-o probă cu durata de 60 de minute, cuprinzând 60 de întrebări cu patru variante de răspuns, dintre care una singura va fi corectă.

Pentru promovarea examenului, candidaţii vor trebui să răspunda corect la cel puţin 70% din întrebări. Totodata, cei ce nu vor promova examenul în maximum un an de la data absolvirii vor fi nevoiţi să urmeze un nou curs de pregătire.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...

Tesla
Transporturi

Record în transporturi. O singură navă aduce în Europa o flotă de peste 7.700 de mașini Tesla

Exporturile de vehicule electrice din China continuă să crească, un transport record...

mobilitate
FinanciarTransporturi

De ce bugetele de mobilitate ale companiilor nu funcționează întotdeauna?

Un studiu realizat de PwC și Universitatea din St. Gallen (Elveția) demonstrează...