Home Piaţa auto Industrie auto Noul Mercedes-Benz C-Class foloseşte plăcuţele de frână ecologice Eco-Friction

Noul Mercedes-Benz C-Class foloseşte plăcuţele de frână ecologice Eco-Friction

Federal-Mogul Motorparts, o divizie a Federal-Mogul Holdings Corporation, furnizează plăcuţe de frână ecologice Eco-Friction cu nivel scăzut de plumb pentru noul Mercedes-Benz C-Class.

Acesta este primul vehicul echipat cu plăcuţele de frână inovatoare ale companiei, înainte de intrarea în vigoare în anul 2025 a actului normativ care prevede scăderea nivelului de cupru. Ferodo este consecvent în a oferi clienţilor controlul asupra gamei şi acoperirii, produsul aftermarket fiind acum lansat simultan cu produsul OE.

Depunerile de cupru provenit de la plăcuţele de frână convenţionale au un efect negativ asupra nivelurilor de oxigen din apa dulce. Ca urmare, în S.U.A., statele California şi Washington au votat de curând legi noi care prevăd scăderea şi în cele din urmă eliminarea cuprului din plăcuţele de frână până în 2025. Producătorilor li se cere să scadă conţinutul de cupru la mai puţin de 5 procente până în 2021, respectiv la mai puţin de 0,5 procente până în 2025. Totuşi, anumiţi producători de vehicule, precum Daimler, adoptă o poziţie de lider în privinţa protejării mediului, introducând mai devreme plăcuţele cu nivel redus sau fără plumb cu ajutorul Ferodo.

Cuprul poate reprezenta până la 20 de procente din materialul de fricţiune şi este un ingredient cheie în furnizarea unor caracteristici bune de frânare. Timp de cinci ani, Ferodo a investit în proiecte de cercetare şi dezvoltare care au implicat peste 150 ingineri. Aceștia au testat peste 1.500 de materiale, înainte de elaborarea unei combinaţii de 25 de componente diferite care să înlocuiască cuprul. Eco-Friction păstrează acelaşi nivel de calitate şi performanţă, respectând cele mai înalte cerinţe din partea producătorilor de vehicule și garantând un conţinut redus sau fără plumb.

Silvano Veglia, Director de produse aftermarket Federal-Mogul, Frânare EMEA a precizat: „Eco-Friction oferă o soluţie actuală pentru provocările ecologice de mâine”. „Eliminarea cuprului reprezintă o provocare tehnologică considerabilă şi Federal-Mogul Motorparts este una dintre primele companii care aduce pe piaţă un asemenea produs. Producătorii de vehicule, precum Mercedes-Benz, au încredere că Ferodo poate furniza caracteristici de performanţă la acelaşi nivel sau superior faţă de materialele noastre de fricţiune tradiţionale”.

Lansarea plăcuţelor cu nivel redus de cupru pe noul Mercedes-Benz C-Class a reprezentat de asemenea o premieră prin faptul că o astfel de tehnologie inovatoare a fost pusă la dispoziţie simultan pe pieţele OE şi aftermarket. Ferodo lucrează alături şi de alţi producători importanţi de vehicule din lume pentru a introduce tehnologia Eco-friction ca soluţie de frânare cu nivel scăzut de cupru. Astfel, Ferodo îşi va putea creşte acoperirea pe piaţa aftermarket.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Nissan
Industrie auto

Nissan încearcă să încheie un parteneriat cu Chery pentru fabrica sa din Marea Britanie

Nissan încearcă să încheie un parteneriat cu producătorul chinez Chery pentru a...

Stellantis
Industrie auto

Stellantis va încheia producția la fabrica din Poissy. 90 de ani au fost asamblate mașini Ford, Simca, Chrysler și PSA

La sfârșitul anului 2028, Stellantis va pune capăt producției de automobile în...

Stellantis
BusinessIndustrie auto

Stellantis „simplifică” centrul de dezvoltare Opel din Rüsselsheim și concediază 650 de ingineri

Stellantis intenționează să transforme centrul de dezvoltare Opel din Rüsselsheim într-un „Centru...