Advertisement

TNT
Home Transporturi Firmele de curierat din Anglia – victimele bandelor

Firmele de curierat din Anglia – victimele bandelor

În ultima perioadă, firmele de livrări și curierat din Marea Britanie au fost victimele unor incidente curioase. Bande organizate provoacă deliberat accidente de circulație care implică vehicule ale companiilor de livrări, dându-se drept victime.

Ei mizează pe asigurarea de tip CASCO pe care o au mașinile companiilor și pe programul încărcat al șoferilor, care nu au timp să se judece pentru stabilirea vinovatului. Soluția pe care a găsit-o gigantul internațional FedEx a fost instalarea unor camere de supraveghere la bordul vehiculelor, cu conectivitate GPS, ce trimit informații despre orice eveniment în care sunt implicate acestea.

SmartWitness

Sistemul ales de FedEx este SmartWitness, și înregistrează toate coordonatele accidentului: data și ora, viteza, poziția via GPS și, evident, filmul accidentului. Apoi, printr-o interfață simplă, softul printează toate aceste detalii într-un format adecvat pentru a fi trimis în instanță. Clipul de mai jos este edificator.

”Bandele criminale știu că flotele de curierat au asigurare completă, dar și că șoferii lor nu vor să se contrazică pe marginea drumului despre a cui a fost vina, fiind permanent pe fugă, pentru a respecta planificarea livrărilor. Dar cu sistemul SmartWitness sunt acoperiți, iar detaliile sunt transmise automat via 3G asiguratorului, deci problema se rezolvă în câteva minute”, spune CEO-ul SmartWitness, Paul Singh. El continuă: ”Camera arată exact viteza și forța impactului, iar în cazul accidentelor la viteze mai mici de 7 km/h, este clar că nu există leziuni la nivelul gâtului și al spatelui. Totodată, camera arată și câte persoane se aflau în celălalt vehicul.”

Accidentele provocae de bandele de răufăcători au ridicat vânzările camerelor onboard cu 30% în ultima perioadă, în Marea Britanie.

Sursa: VanFleetWorld

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 5,7% în primul semestru din 2024

În primele șase luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din...

Marele Bazar de la Istanbul
Transporturi

Destinații de vacanță: Marele Bazar de la Istanbul

Un patrimoniu cultural deosebit de important, Marele Bazar de la Istanbul are...

afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 4,6% în primele 5 luni din 2024

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...