GETA sistem automat de parcare
Home Administrare flote GETA rezolvă problemele cu parcările flotelor

GETA rezolvă problemele cu parcările flotelor

Flotele cu un număr mare de vehicule, dar cu spațiu redus de parcare, ar putea primi ajutor de la o companie chinezească. Aceasta va dezvolta un sistem automat de parcare a mașinilor.

Cine-i GETA? Se pare că întrebarea care-i macină de mult timp pe români, capătă, în sfârșit, răspuns de la chinezi: GETA-i valetul automat. Sau, mai exact, un sistem automat care parchează vehiculele ca la carte, fără să necesite nu numai intervenția șoferului, ci și prezența lui în mașină.

Partea interesantă este că nu va mai fi nevoie de spațiu pentru deschis portierele, deci spațiile dintre mașini ar putea fi de ordinul milimetrilor. Acest fapt ar putea crea fără mare efort un mare număr de locuri de parcare, atât de necesare în zilele noastre.

GETA sistem automat de parcare

Procedeul este simplu: șoferul predă mașina la intrarea în parcare, iar dispozitivul o preia, conducând-o, mai sigur decât orice mână de profesionist, până la cel mai convenabil loc de parcare. Prin convenabil, chinezii înțeleg spațiul cel mai mic în care poate încăpea mașina. Simplu ca bună ziua!

Însă nu și la fel de ieftin: GETA (Get a Car) are un cost estimat la 150.000 de euro. Iar cum parcările moderne au câteva sute de locuri, foarte probabil vor avea nevoie de câteva zeci de ”Gete”. Brusc, nu mai pare atât de avantajos.

Totuși, odată cu intrarea în producție, costurile de fabricație ar putea scădea, transformându-le într-o opțiune viabilă. …și iată cum conducerea autonomă poate avea acces liber în parcări, înaintea șoselelor. Numai să fie mai sigură decât ”autonomele” actuale!

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Politica de flotă
Administrare flote

Politica de flotă a devenit un standard operațional pentru companiile cu parcuri auto. Studiu Business Lease

83% dintre companii au implementată o politică de flotă, iar 88% dintre...

hibride plug-in
Administrare floteFlotă verde

5 soluții pentru utilizarea cât mai sustenabilă a hibridelor plug-in

Vehiculele hibride plug-in emit, în medie, de 5 ori mai mult CO₂...

faruri
Administrare flote

Cum identifici sticlele de faruri compatibile cu mașina ta?

Sticlele farurilor sunt expuse permanent la pietricele, praf, insecte, radiații UV și...

politica auto
Administrare flote

Mașina de serviciu, un magnet pentru talente. De ce are HR-ul un cuvânt de spus în politica auto

Colaborarea cu departamentul de Resurse Umane (HR) în definirea politicii auto a...