Rutier
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Bucureşti, în Top 10 oraşe cu cel mai aglomerat trafic din lume

Bucureşti, în Top 10 oraşe cu cel mai aglomerat trafic din lume

Potrivit Indicelui anual de trafic 2016, realizat de TomTom Telematics, Bucureştiul este al şaselea oraş din lume din punctul de vedere al traficului aglomerat. Din cauza blocajelor, timpul de deplasare cu maşina, în Capitală, creşte zilnic, în medie, cu 51 de minute, comparativ cu situaţia unui trafic fluid.

Lider mondial în soluţii telematice şi administrare de flote, TomTom Telematics analizează anul nivelurile de aglomerare ale traficului auto în 174 de mari oraşe din întreaga lume.

România este reprezentantă în clasament doar de Bucureşti, un oraş în care, din cauza aglomeraţiei, timpul de deplasare al şoferilor este, în medie, cu 43% mai mare decât în condiţiile unui trafic fluid. Analiza TomTom, mai arată că dimineaţa, blocajele din traficul Capitalei sporesc durata deplasărilor cu 83%, iar seara, cu 87%.

Cu alte cuvinte, şoferii pierd zilnic în traficul bucureştean 51 de minute, iar anual, 196 de ore.

Potrivit cercetării, cea mai aglomerată zi din 2015 a fost, în România, cea de vineri, 27 noiembrie. Coincidenţă sau nu, atunci a fost dat startul cumpărăturilor de Black Friday.

Indexul de trafic 2016 arată că cele mai aglomerate oraşe din lume din punctul de vedere al circulaţiei auto sunt Mexico City, Bangkok şi Istanbul.

În capitala Mexicului, timpul suplimentar pierdut în blocajele de circulaţie ajunge zilnic la 57 de minute (creştere cu 97% – dimineaţa, 94% – seara), iar anual, la 219 ore. În Bangkok, şoferii pierd în fiecare zi, 61 de minute (+85% dimineaţa, + 114% seara), iar anual, 239 de ore. În Istanbul, blocajele sporesc zilnic durata deplasărilor cu 47 de minute (+62% dimineaţa, + 94% seara), iar anual, cu 178 de ore.

Top 10, cele mai aglomerate oraşe din lume

Loc în clasament Oraş Ţara Timpul suplimentar, în medie (*) Timpul suplimentar dimineaţa Timpul suplimentar seara
1 Mexico City Mexico 59% 97% 94%
2 Bangkok Tailanda 57% 85% 114%
3 Istanbul Turcia 50% 62% 94%
4 Rio de Janeiro Brazilia 47% 66% 79%
5 Moscova Rusia 44% 71% 91%
6 Bucureşti Romania 43% 83% 87%
7 Salvador Brazilia 43% 67% 74%
8 Recife Brazilia 43% 72% 75%
9 Chengdu China 41% 73% 81%
10 Los Angeles SUA 41% 60% 81%

Sursa: TomTom Traffic Index

(*) – calculele au fost realizate prin compararea cu timpul necesar deplasării în situaţia unui trafic fluid.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

sistemele de asistență
Siguranţă rutieră

Ceață și ploaie: cum (nu) funcționează sistemele automate de frânare de urgență din unele mașini?

Experții Clubului Auto German (ADAC) au testat sistemele automate de frânare de...

viena
Siguranţă rutieră

Viena nu a înregistrat niciun accident rutier fatal în 2026

Capitala Austriei a făcut un pas semnificativ în domeniul siguranței rutiere. Pentru...

Podul Giurgiu - Ruse
Siguranţă rutieră

Traficul pe Podul Giurgiu – Ruse va fi deschis în ambele sensuri în perioada sărbătorilor de Paști

Circulația rutieră pe Podul Giurgiu – Ruse va fi reluată în ambele...

rutieră
Siguranţă rutieră

6 din 10 români au comis cel puțin o abatere rutieră. Sondaj IRES – UNSAR

Peste jumătate dintre români recunosc că au încălcat cel puțin o regulă...