dragos-doros-anaf-floteauto
Home Administrare flote Fiscalitate Noul şef al ANAF promite simplificarea plăţii impozitelor şi taxelor

Noul şef al ANAF promite simplificarea plăţii impozitelor şi taxelor

Prim-ministrul Dacian Cioloş, la propunerea Ministerului Finanţelor, l-a numit pe Dragoş Doroş în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Acesta promite simplificarea procedurilor de administrare şi plată a impozitelor şi taxelor şi o interacţiune cât mai facilă cu plătitorii de taxe şi impozite.

Potrivit Guvernului, Dragoş Doroş are o vastă experienţă în asistenţă şi planificare fiscală, în domeniul legislaţiei locale şi internaţionale. A deţinut până în prezent funcţia de director al departamentului de Asistenţă Fiscală KPMG. În 2012, acesta a fost numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice după ce, în perioada 2008-2010, a condus Departamentul de Legislaţie şi Impozitare Directă din aceeaşi instituţie.

A reprezentant România în Comisiile de specialitate din cadrul Uniunii Europene şi la OECD. De asemenea, Dragoş Doroş a coordonat negocierile şi procesul de aplicare a Convenţiilor de evitare a dublei impuneri şi activităţile specifice legate de procedurile amiabile prevăzute de convenţiile de evitare a dublei impuneri şi a Directivelor Europene.

Dragos-Doros-anaf-floteautoANAF este o instituţie de o importanţă crucială, care se află într-un amplu proces de restructurare, menit să răspundă cerinţelor şi exigenţelor actuale. Vom continua implementarea programului cu Banca Mondială, care ne va permite să creăm o organizaţie modernă. Ne vom concentra pe simplificarea procedurilor de administrare şi plată a impozitelor şi taxelor şi pe o interacţiune cât mai facilă cu plătitorii de taxe şi impozite. Unul dintre exemple este chiar formularul 088, avem în vedere o aplicare mai puţin anevoioasă a acestuia. Vom fi parte activă a procesului început odată cu iniţiativa guvernamentală «comisia pentru tăiatul hârtiilor». ANAF trebuie să fie o organizaţie puternică, pregătită să reacţioneze prompt şi cu profesionalism în toate situaţiile”, a declarat noul preşedinte al ANAF, Dragoş Doroş.

Decizia de numire a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Impozitele
Fiscalitate

Impozitele locale din București, inclusiv cele auto, rămân neschimbate în 2027

După ce în acest an locuitorii Capitalei s-au confruntat cu majorări semnificative...

hibride
Analize de piațăFiscalitate

Comisia Europeană pune la punct ultimele detalii pentru taxarea mașinilor hibride din China

Deși liniile mari ale acordului istoric de la jumătatea lunii octombrie sunt...

austria
Fiscalitate

Vinieta pentru autostrăzile din Austria se scumpește în 2027. Cum pot șoferii să evite majorarea?

Conducerea pe autostrăzile din Austria va fi ceva mai scumpă anul viitor....

Anytime România
Fiscalitate

Când se plătește impozitul pentru mașinile cumpărate și vândute în același an

Piața auto second-hand din România și samsarii de mașini au primit o...