Miting-camioane-transport-floteauto
Home Administrare flote Fiscalitate CE solicită României să respecte Directiva privind aplicarea taxelor rutiere

CE solicită României să respecte Directiva privind aplicarea taxelor rutiere

Comisia Europeană a anunţat că a solicitat României să îndeplinească toate cerinţele Directivei privind aplicarea taxelor rutiere pentru vehiculele grele destinate transportului de mărfuri.

În temeiul directivei 2011/76/UE, statele membre trebuie să stabilească sau să modifice definiţiile relevante (de exemplu „taxa de trecere”, „taxa de utilizare a infrastructurii”) şi să se asigure că taxele de utilizare sunt proporţionale şi că veniturile realizate prin încasarea lor sunt utilizate pentru recuperarea costurilor infrastructurii.

„O examinare detaliată a legislaţiei române a evidenţiat faptul că directiva nu a fost transpusă în mod corect. România are la dispoziţie două luni pentru a notifica Comisiei măsurile luate în vederea remedierii situaţiei; în caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a UE cu privire la acest caz””, afirmă Executivul comunitar.

La finalul anului trecut, Ministerul Transporturilor (MT) a iniţiat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, pentru a se conforma directivei 2011/76/UE. Până în acest moment, Executivul nu a adoptat textul propus de MT.

Citeşte şi:

Iminentă scumpire a rovinietei pentru unele vehicule de transport de marfă. Noile valori

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

taxa de pod
Fiscalitate

La 1 octombrie, intră în vigoare noul sistem de tarifare a drumurilor. Dispare taxa de pod

De la 1 octombrie, când intră în vigoare noul sistem de tarifare...

Marea Britanie
Fiscalitate

Noile taxe vamale pe axa Marea Britanie – UE vor lovi dur piața vehiculelor electrice. Avertismentul producătorilor auto

Constructorii auto din Europa solicită amânarea unei modificări legislative a Uniunii Europene...

taxa auto
Fiscalitate

Italia elimină taxa auto în 2027. Flotele comerciale și firmele de leasing și rent-a-car, excluse

Consiliul de Miniștri din Italia a aprobat suspendarea taxei auto pentru mașini...

India
FiscalitateJuridic

Acordul de Liber Schimb India-UE va elimina taxele vamale pentru 315.000 de vehicule electrice anual

Comisia Europeană a publicat calendarul tarifar propus în cadrul viitorului Acord de...