Târgovişte
Home Infrastructură Construcţia autostrăzii Piteşti – Sibiu ar putea începe la 1 ianuarie 2017

Construcţia autostrăzii Piteşti – Sibiu ar putea începe la 1 ianuarie 2017

Lucrările la autostrada Piteşti – Sibiu ar putea începe la 1 ianuarie 2017, iar licitaţiile vor putea începe
în vara anului viitor, a declarat Dan Costescu, ministrul Transporturilor, în timpul dezbaterii publice a proiectului de buget.

„Din păcate nu a fost demarată din timp ca să poată începe acum execuţia. În acest moment noi am început procedurile pentru studiul de fezabilitate şi încercăm să accelerăm, să devansăm programul pe care l-am primit, să-l aducem cât mai aproape de noi. (…) Sunt studii de fezabilitate pe capete. Ele trebuiau să se încheie la 15 decembrie în acest an. Consultantul extern ne-a recomandat să extindem această perioadă până la următorul termen, până la 15 iunie, pentru a nu grăbi acest lucru pentru că fuseseră sărite din cursul firesc al lucrurilor tocmai forajele geo care se pare că au fost problema la Orăştie — Sibiu. În vară vor putea fi demarate, după studiul de fezabilitate, licitaţiile pentru proiectare şi lucrări, iar asta înseamnă că la 1 ianuarie 2017 vor putea începe lucrările”, a spus Costescu, citat de Agerpres.

El a precizat că una dintre probleme este insuficienta pregătire a proiectelor.

„Constatând acum problemele pe care le vedem cu Orăştie-Sibiu şi cu celelalte lucuri care se demolează, am comparat cu ceea ce se întâmplă în alte ţări şi am observat că problema noastră este insuficienta pregătire a proiectelor. Vrem să ne grăbim. Avem o foame de autostrăzi, de drumuri, căi ferate, dar în dorinţa noastră sărim peste etape care, după, ne costă. Oricât de nepopular aş fi, eu o să rămân la convingerea că un lucru bine făcut înseamnă un lucru bine pregătit. În Germania, un stadiu de pregătire a unei autostrăzi şi a unui obiectiv de investiţii este de 4 ani, în România avem chiar un an şi jumătate. Urmările se văd în segmente de genul Orăştie — Sibiu sau în alte segmente”, a mai afirmat ministrul Transporturilor.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...

Boița - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Pe secțiunea Boița – Cornetu pot fi realizate doar 45% dintre lucrări

Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...

nod rutier A1 – Cugir
Infrastructură

17 oferte depuse pentru construcția noului nod rutier A1 – Cugir

Nu mai puțin de 17 oferte au fost depuse pentru proiectarea și...