Volkswagen-floteauto
Home Piaţa auto Fiat oferă o primă de 1.500 de euro celor care renunţă la un Volkswagen

Fiat oferă o primă de 1.500 de euro celor care renunţă la un Volkswagen

Grupul auto italiano-american Fiat Chrysler Automobiles NV vrea să câştige noi clienţi de pe urma scandalului în care este implicat rivalul german Volkswagen AG oferind o primă specială de 1.500 de euro tuturor celor care renunţă la oricare dintre mărcile de automobile care formează grupul Volkswagen (VW, Audi, Seat sau Skoda) în schimbul unui Fiat, se arată într-un memo intern publicat de cotidianul italian Il Giornale şi care a fost confirmat de dealeri, transmite Agerpres.

În timp ce reducerile oferite clienţilor pentru a trece de la o marcă de autoturism la alta sunt obişnuite, ofertele care ţintesc în mod special un anumit producător sunt foarte rare.

Oferta celor de la Fiat vine într-un moment în care Volkswagen trece prin cea mai gravă criză din istoria sa şi scoate în evidenţă concurenţa acerbă dintre cei doi producători.

În 2012 directorul Fiat Chrysler, Sergio Marchionne, a acuzat VW că a creat o „baie de sânge” în Europa cu strategia sa de preţ în condiţiile în care producătorii se chinuiau sa facă faţă unei scăderi semnificative a pieţei auto.

În replică, VW a ameninţat că va părăsi ACEA (Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile), al cărei preşedinte la acea dată era tocmai Marchionne.

Grupul auto german Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Dacia Striker
AutoturismePiaţa auto

Dacia Striker mizează pe eficiență, spațiu și costuri reduse de utilizare

Noul model va fi produs în Europa și va fi disponibil din...

7GT
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

Zeekr 7GT, 4.000 de precomenzi

Noul 7GT este al patrulea model european al mărcii și face parte...

Slate Auto
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Slate Auto și pick-up-ul electric de buget care ar putea schimba regulile jocului

Într-o piață în care prețul vehiculelor electrice rămâne una dintre principalele bariere...

Dacia Spring
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

Dacia Spring revine în Europa

Dacia a confirmat oficial dezvoltarea celei de-a doua generații Spring, model care...