Home Piaţa auto Suzuki şi-a răscumpărat acţiunile deţinute de Volkswagen, pentru 3,8 miliarde de dolari

Suzuki şi-a răscumpărat acţiunile deţinute de Volkswagen, pentru 3,8 miliarde de dolari

Producătorul auto nipon Suzuki Motor Corp a răscumpărat joi pachetul de 19,9% din acţiunile sale deţinut de grupul german Volkswagen (VW), pentru 460 miliarde de yeni (3,8 miliarde de dolari). După acest anunţ, acţiunile Suzuki au urcat cu aproape 5%, în condiţiile în care indicele general al bursei japoneze a înregistrat un avans de 1,43%.

Suzuki a cumpărat aproape 120 milioane de acţiuni, la preţul de 3.842,50 yeni pe titlu, încheind parteneriatul format în 2009, în urma căruia VW a devenit cel mai mare acţionar al producătorului auto nipon, anunţă Bloomberg.

Parteneriatul includea cooperarea în domeniul tehnologic şi expansiunea pe pieţele emergente. Între timp însă relaţiile dintre cei doi parteneri s-au răcit în condiţiile în care compania niponă a acuzat VW că încearcă să preia controlul asupra sa, iar grupul german a criticat faptul că Suzuki a decis să cumpere motoare diesel de la Fiat.

Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a cumpărat aproape 20% din acţiunile Suzuki în ianuarie 2010, pentru 1,7 miliarde de euro (1,9 miliarde de dolari).

Luna trecută, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ a cerut grupului german să-şi vândă participaţia deţinută la Suzuki.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Stella
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Stella Juva, clinica medicală solară

Un grup de 23 de studenți de la Eindhoven University of Technology...

Geely
AutoturismeFlotă verdeIndustrie autoPiaţa auto

Geely pregătește producția altor mărci în uzinele Volvo din Europa

Strategia europeană a Geely intră într-o nouă etapă. Începând din 2028, fabricile...

IONIQ 3
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

Start al producției lui Hyundai IONIQ 3 în Turcia

Hyundai a început producția noului IONIQ 3 la uzina din İzmit, după...

Fernando Badia
BusinessMiscellaneaPiaţa auto

Fernando Badia, noul Head of Sales Europe and International la Volkswagen

Fernando Badia preia conducerea diviziei de Vânzări Europa și Internațional. El aduce...