Rata anuală a inflației a crescut la 6,9% în luna în octombrie de la 6,6% în septembrie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,23%, mărfurile nealimentare cu 7,66%, iar mărfurile alimentare cu 3%, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).
La categoria Mărfuri alimentare, cele mai mari scumpiri, în octombrie 2026 comparativ cu luna similară de anul trecut, s-au înregistrat la cafea – 112,48%, ouă – 10,50% și lapte de vacă – 8,11%.
La categoria Mărfuri nealimentare, cele mai mari scumpiri, în octombrie 2026 comparativ cu luna similară de anul trecut, s-au înregistrat la motorină – 43,45% și benzină – 32,91%.
Pe de altă parte, prețurile cărţilor, ziarelor și revistelor a urcat cu 6,31, iar al autoturismelor şi pieselor de schimb, cu 5%.
La categoria Servicii, cele mai mari creșteri s-au înregistrat la chirii – 38,46%, servicii de Apă, canal, salubritate – 13,69% și transportul aerian – 14,44.
Potrivit INS, indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2026 a fost 100,82%. Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 6,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2025 – octombrie 2026) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2024 – octombrie 2025) a fost 9,0%.
Totodată, indicele armonizat al preţurilor de consum, indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, în luna octombrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2026 a fost 100,96%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2026 comparativ cu luna octombrie 2025 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 7%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2025 – octombrie 2026) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2024 – octombrie 2025) determinată pe baza IAPC a fost 8,3%.
CITEȘTE ȘI:
Anvelope de iarnă sau All-Season? Repere pentru alegerea corectă
Europa a pierdut un sfert din producția auto din 2019. Perspectiva până în 2030 rămâne sumbră







Comentați?