motorină
Home Administrare flote Carburanţi Adrian Negrescu: Reducerea accizei la motorină este semnificativă pentru companiile cu flote

Adrian Negrescu: Reducerea accizei la motorină este semnificativă pentru companiile cu flote

Reducerea temporară cu 20% a accizei la motorină reprezintă o măsură importantă pentru companiile cu flote, care depind de costurile de transport, este de părere consultantul economic Adrian Negrescu.

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16 – 31 august 2026, ca răspuns la creșterea puternică a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

”Reducerea accizei la motorină reprezintă o veste bună pentru cei care consumă foarte mult carburant, în special pentru companiile care au flote, pentru care fiecare ban în plus sau în minus la prețul motorinei contează. E o reducere simbolică pentru clienții simpli, pentru oamenii care își fac plinul în fiecare zi, dar e o reducere semnificativă pentru cei care, într-adevăr, depind de aceste costuri de transport care au explodat în ultima vreme”, a afirmat Negrescu, citat de Agerpres.

În opinia sa, posibilitățile statului de a interveni asupra prețurilor carburanților sunt limitate și de necesitatea asigurării veniturilor bugetare.

”Statul e cu mâinile legate din perspectiva prețurilor la carburanți, în condițiile în care taxele, accizele, TVA-ul sunt la un nivel foarte ridicat și reducerea lor înseamnă să văduvească bugetul de niște sume extrem de importante pentru a asigura deficitul bugetar de 6% pe care ni l-am asumat”, a explicat consultantul economic.

Acesta consideră că prețurile carburanților vor rămâne ridicate în contextul situației geopolitice și al nivelului cotațiilor internaționale.

”Să nu ne facem iluzii. Prețurile carburanților vor rămâne ridicate atât timp cât războiul din Orient va fi la ordinea zilei, atâta timp cât prețul petrolului va rămâne foarte ridicat și cotațiile motorinei pe piața de la Amsterdam vor rămâne, de asemenea, foarte ridicate”, a susținut Negrescu.

Consultantul economic a atras atenția și asupra costurilor suplimentare generate de transportul naval de motorină către Portul Constanța.

”În plus, să sperăm că și situația din Marea Neagră se va liniști, în condițiile în care mare parte din creșterile astea de prețuri pe care le-am văzut în ultima vreme la carburanți vin din costurile suplimentare cu asigurările transportului naval de motorină în portul Constanța. Sunt foarte mulți armatori care ezită să mai aducă motorină în portul Constanța de teama atacurilor cu drone, în eventualitatea unor posibile incidente de natură militară”, a mai spus Adrian Negrescu.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Franța acordă taximetriștilor subvenții de 5.500 de euro pentru vehicule electrice fabricate în Europa. Care este sursa fondurilor

 

Volvo vrea să reducă accidentele și lansează aplicația Safety Coach. Va fi disponibilă inițial în Suedia și Norvegia

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

acciza la motorină
Carburanţi

În perioada 16 – 31 august, acciza la motorină va fi redusă cu 20%. Explicațiile ministrului Finanțelor

În perioada 16-31 august 2026, acciza la motorină va fi redusă temporar...

motorina
Carburanţi

România, pe primul loc în Europa la scumpirea motorinei

România a devenit campioana europeană a scumpirii motorinei, arată o analiză realizată...

motorina
Carburanţi

FORT: ”Motorina din România a ajuns la prețuri istorice. Oare unde se duc aceste profituri excesive?”

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a avertizat, luni, că, în timp...