La 1 iulie, expiră perioada de aplicare a reducerii cu 36 de bani/litru a accizei la motorină și a plafonării adaosului comercial la carburanți, care a fost menținut la nivelul mediei din 2025. Drept urmare prețurile combustibililor la pompă ar trebui să crească cu aproximativ 20 de bani pe litru.
Premierul Ilie Bolojan spune, însă, că tendinţa de scădere a preţurilor la combustibili se va vedea pe parcursul lui iulie, iar la finalul lunii ar trebui ca preţurile să se apropie de cele din februarie, dacă nu mai reizbucneşte un război în Golf.
”Începând din luna iulie, ar trebui să vedem o scădere a preţurilor la combustibili”, a declarat Ilie Bolojan, marţi seară, la TVR 1.
În ceea ce privește menținerea și după 1 iulie a reducerii accizei cu 36 de bani pe litrul de motorină, acesta a firmat că, astăzi, Guvernul nu are capacitatea de a da ordonanţe, deci de a interveni în piaţă. ”Aceasta este o realitate, deci nu avem aceste pârghii”, a spus premierul.
Totodată, primul-ministru a arătat că, în condiţii normale, nu va mai fi nevoie nici de mecanismul de plafonare a adaosului comercial la carburanți, ”pentru că realitatea ne va duce către o reaşezare a preţurilor la un nivel apropiat de cel de dinainte de criza din Golf”.
Miercuri dimineața, în București, cel mai ridicat preț la motorina standard se înregistra în stațiile Socar, de 9,59 lei/litru, iar cel mai mic, de 9,24 lei/litru la Rompetrol, OMV, Lukoil și Mol, potrivit Peco-online. La Petrom, litrul de motorină standard se vindea cu 9,52 lei/litru.
În același timp, Petrom și unele stații Socar comercializau benzina 95 cu 8,62 lei/litru, Mol – 8,63 lei/litru, Socar – 8,64 lei/litru, Rompetrol, Lukoil și OMV – 8,68 lei/litru.
În momentul declanșării războiului din Iran, potrivit peco-online, prețul mediu al benzinei era de 7,96 lei/litru, iar al motorinei, de 8,25 lei/litru.
Guvernul a aprobat, la finalul lunii martie, Ordonanța de Urgență care a instituit situația de criză pe piața carburanților, prin care a limitat marja comercială a benzinei şi motorinei şi a condiţionat exportul de combustibili de obţinerea unei autorizaţii, pentru a combate speculaţiile şi pentru a proteja aprovizionarea cu combustibil.
Ordonanța s-a aplicat în perioada 1 aprilie 2026 – 30 iunie 2026, iar Parlamentul nu a reușit să adopte prelungirea acesteia.
Ulterior, pe 7 aprilie 2026, a intrat în vigoare și OUG privind reducerea cu 30 de bani pe litru a accizei la motorina standard comercializată pe piața internă, pe perioada declarată de criză pe piața petrolului și carburanților, adică în intervalul 1 aprilie 2026 – 30 iunie 2026.
CITEȘTE ȘI:
Primăria Capitalei și-a înființat un Serviciu pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar






Comentați?