înmatriculările
Home Piaţa auto Analize de piață Revenire moderată, în luna martie, pentru înmatriculările de autoturisme noi, care au înregistrat o creștere de 4,9%

Revenire moderată, în luna martie, pentru înmatriculările de autoturisme noi, care au înregistrat o creștere de 4,9%

În luna martie 2026, față de aceeași perioadă a anului trecut, înmatriculările de autoturisme noi sau crescut cu 4,9%, arată datele transmise, miercuri, de Asociația Producătorilor și Importatorilorde Automobile (APIA). Autoturismele “electrificate” au înregistrat un avans de 27%, realizând o cotă de piață de 65%.

Datele APIA arată că înmatriculările de autoturismele mild-hibrid (MHEV) au înregistrat o scădere de 5%, cu o cotă de piață de 24,5%, autoturismele full-hibrid (FHEV) au crescut cu 46%, cu o cotă de piață de 26%, autoturismele plug-in hibrid (PHEV) au avansat cu 60%, cu o cotă de piață de 7,7%, iar înmatriculările de autoturisme pur electrice (BEV) au înregistrat o creștere de 150%, cu o cotă de piață de 6,5%.

înmatriculările

„Datele privind evoluția pieței auto în luna martie 2026 indică o revenire moderată a înmatriculărilor de autoturisme noi, care înregistrează o creștere de +4,9% față de aceeași lună a anului trecut. Este un semnal pozitiv, într-un context care rămâne marcat de prudență în decizia de achiziție și de nevoia de predictibilitate în ceea ce privește politicile publice de susținere a sectorului auto.
Totodată, evoluțiile din această lună confirmă evaluările APIA din perioada anterioară privind impactul tensiunilor geopolitice asupra comportamentului de consum. În contextul volatilității prețurilor petrolului, observăm o orientare tot mai clară a clienților către motorizări care reduc dependența de combustibilii fosili și de fluctuațiile acestora.
Creșterile semnificative înregistrate de autoturismele full-hibrid, plug-in hybrid și, în special, de cele 100% electrice reflectă această ajustare de comportament, în timp ce motorizările tradiționale continuă să fie afectate de incertitudinea legată de costurile de utilizare. Autoturismele electrificate ajung astfel la o cotă de piață de 65%, menținându-se la un nivel dominant și confirmând faptul că piața auto reacționează rapid la contextul economic și geopolitic actual.
Vedem, așadar, o piață în care factorii externi, inclusiv cei de natură geopolitică, devin din ce în ce mai relevanți în decizia de achiziție. Pentru ca această evoluție să fie susținută pe termen lung, este esențial ca România să ofere un cadru coerent și stabil pentru dezvoltarea sectorului auto”, a precizat președintele APIA, Dan Vardie.

I. Autoturismele (care reprezintă aproximativ 82% din total piață) au înregistrat, în luna martie 2026, un volum de 10.273 unități, cu 4,9% mai mult față de luna similară din 2025.înmatriculărileînmatriculările

Segmentarea pe clase: În luna martie 2026, față de aceeași lună a anului trecut, se observă o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele:

  • Clasa A: +35%%
  • Clasa B: +6,4%
  • Clasa C: -25,3%
  • Clasa D: -6%
  • Clasa E: -15,9%
  • Clasa F: -51,4%
  • SUV: +20,4%

În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 62,9%, urmat de Clasa C cu o cotă de 19,5% și Clasa B cu o cotă de 11,3%.

înmatriculările

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna martie a acestui an, față de perioada similară din 2025, motorizările pe benzină au înregistrat o scădere de 19,1%, ajungând la o pondere de 29%, în timp ce motorizările pe motorină s-au redus cu 26%, ajungând la o pondere de 6%.

În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare mild-hibrid, acestea au înregistrat, în luna martie 2026, o scădere de 5%, ajungând la o pondere de 24,5% din totalul pieței de autoturisme. Este de menționat că, din totalul motorizărilor mild-hibrid, 87% sunt motorizări pe benzină, în timp ce doar 13% sunt motorizări pe motorină.

Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate – BEV și PHEV), precum și cele mild-hibrid și full hibrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) dețineau, în luna martie a anului 2026, o cotă de piață de 65%, fiind cel mai important segment de pe piața românească, care depășește cota deținută de motorizările pe benzină și motorină.

Autoturismele full electrice dețineau o cotă de 6,5% din piață, în luna martie a anului 2026, față de martie 2025, când reprezentau 2,8%, în timp ce autoturismele plug-in hibrid aveau o cotă de piață de 7,7%, față de martie 2025, când reprezentau 5,1%.

Top Mărci – ELECTRICE

În anul 2026, primele 3 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Tesla Model Y cu 355 unități și o creștere de 545% față de anul precedent, BYD Dolphin Surf cu 268 unități și Dacia Spring cu 195 unități.

Top Mărci – PLUG-IN HYBRID

În ceea ce privește autoturismele plug-in, top 3 modele din 2026 este condus de: BYD Seal U cu 252 unități, Chery Tiggo 8 cu 145 unități si Volkswagen Tiguan cu 134 unități.

Top Mărci – FULL HYBRID

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 din 2026: Toyota Corolla cu 990 unități și o creștere de 42% față de anul precedent, urmat de Dacia Bigster cu 868 unități și Toyota Yaris Cross cu 622 unități.

Top Mărci – MILD HYBRID

Autoturismele mild hybrid au pe primul loc din top 3 în anul 2026: Dacia Duster cu 704 unități si o scădere de 60%, urmat de Skoda Octavia cu 377 unități și Suzuki Vitara Cami cu 367 unități.

II. Vehiculele comerciale ușoare și minibus au înregistrat, în martie 2026, o creștere de 5,7% față de martie 2025, din care vehiculele comerciale ușoare fără minibus înregistrează un avans de 13%.înmatriculărileînmatriculările

Pe de altă parte, vehiculele comerciale ușoare electrice au atins, în primele trei ale anului 2026, un volum de 111 unități, față de 270 unități în aceeași perioadă a anului trecut.

III. Vehiculele comerciale grele și bus au înregistrat, în martie 2026, o creștere de 10,9% față martie 2025, din care vehiculele comerciale grele de peste 16 tone plus autotractoarele au avut un avans de 9%.înmatriculările

 

 

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Exporturile de vehicule din China au explodat; avans de aproape 50%, la 1,35 mil. de unități

 

Cum se transformă pierderile ascunse ale flotei într-o investiție rentabilă

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

China
Analize de piață

Mărcile auto din China dețin deja peste 10% din piață în Spania, Marea Britanie și Norvegia

Deși mărcile auto din China, precum MG, BYD și Geely, au încă...

Toyota
Analize de piață

Toyota a înregistrat vânzări record la nivel global în anul fiscal 2025

Toyota Motor Corp. a anunțat, luni, că a vândut un număr record...

producătorii auto chinezi
Analize de piață

Producătorii auto chinezi au stabilit un nou record de vânzări în Europa în luna martie

Pe fondul cererii puternice pentru modelele Chery și BYD, producătorii auto chinezi...

Înmatriculările de autoturisme noi
Analize de piață

ACEA: Înmatriculările de autoturisme noi în UE au crescut 4% în T1; cota de piață a mașinilor electrice – 19,4%

În primul trimestrul din 2026, înmatriculările de autoturisme noi în UE au...