rutieră
Home Infrastructură Siguranţă rutieră 6 din 10 români au comis cel puțin o abatere rutieră. Sondaj IRES – UNSAR

6 din 10 români au comis cel puțin o abatere rutieră. Sondaj IRES – UNSAR

Peste jumătate dintre români recunosc că au încălcat cel puțin o regulă de circulație rutieră, potrivit rezultatelor celui mai recent studiu sociologic realizat de IRES la solicitarea UNSAR . Mai exact, 6 din 10 persoane intervievate au admis că au comis cel puțin o abatere rutieră, în timp ce 4 din 10 respondenți declară că nu au încălcat nicio regulă de circulație.

Rezultatele studiului mai arată că românii își doresc măsuri mai ferme pentru combaterea comportamentelor periculoase în trafic. Astfel, 7 din 10 români spun că și-ar dori să poată semnala către Ministerul Afacerilor Interne (MAI) prin aplicația dedicată și alte incidente în trafic, precum depășirile neregulamentare sau trecerea pe culoarea roșie a semaforului.

De asemenea, aceeași proporție susține înăsprirea sancțiunilor pentru șoferii care nu își achită amenzile contravenționale. Cei mai mulți consideră că, în cazul în care amenzile nu sunt plătite într-un termen de 12 luni, permisul de conducere ar trebui suspendat.

În afara sancțiunilor, românii propun și alte soluții pentru reducerea numărului de accidente rutiere. Cei mai mulți indică nevoia urgentă de îmbunătățire a infrastructurii rutiere, considerată esențială pentru siguranța participanților la trafic – un aspect menționat de peste șase din zece respondenți.

Pe locul al doilea se află nevoia unei supravegheri mai atente a traficului. Mai exact, românii își doresc ca sistemele de monitorizare video și constatare automată a abaterilor să fie extinse și utilizate eficient. Peste jumătate dintre participanți cred că prezența acestor sisteme ar descuraja comportamentele periculoase și ar contribui la respectarea regulilor de circulație.

Nu în ultimul rând, aproape jumătate dintre respondenți consideră că soluția trebuie să vină de la bază – din școală. Introducerea educației rutiere ca materie obligatorie ar putea forma generații mai conștiente și mai responsabile în trafic.

Interesant este și faptul că percepțiile diferă în funcție de gen: bărbații susțin mai des ideea că infrastructura rutieră ar trebui să fie prioritatea principală, în timp ce femeile pun accent mai mare pe supravegherea video și automatizarea sancționării abaterilor.

Acest studiu face parte din inițiativele UNSAR dedicate creșterii siguranței rutiere în România. UNSAR a inițiat Coaliția pentru Siguranță Rutieră – un proiect de țară menit a crește nivelul de informare publică asupra necesității creșterii responsabilității fiecăruia dintre noi – pentru a avea drumuri mai sigure, fără accidente și victime.

 

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

GAC începe, la fabrica Magna Steyr din Austria, producția modelului Aion UT

 

Afacerile din transporturi, în scădere cu 21% în luna ianuarie 2026 față de decembrie 2025

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

flote
Siguranţă rutieră

De ce 7 iulie este o dată importantă în calendar pentru flote?

Pentru managerii de flote, data de 7 iulie 2026 ar trebui marcată...

mașinilor
Siguranţă rutieră

Primăria Capitalei și-a înființat un Serviciu pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar

Primăria Capitalei va avea un Serviciu de ridicare și depozitare a mașinilor...

amenzile rutiere
Siguranţă rutieră

Cresc amenzile rutiere de la 1 iulie 2026. Punctul de amendă urcă de la 202,50 lei la 216,25 lei

De la 1 iulie 2026, amenzile rutiere vor fi majorate, ca urmare...

Giurgiu – Ruse
Siguranţă rutieră

Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se închide sâmbătă, pentru 30 de minute

Sâmbătă, 27 iunie 2026, în intervalul 17:00 – 17:30, circulația rutieră pe...