Susținând conceptul unei etichete „Fabricat în Europa”, bazată pe conținut local, furnizorii de componente auto vor să se implică în negocierile actuale dintre constructorii de automobile și Comisia Europeană. Deși ambiția pare lăudabilă, pare dificil să se înțeleagă cu producătorii, angajați să reducă prețul mașinilor electrice.
Fiind primele victime ale tranziției energetice, furnizorii de componente auto vor să se implică în dezbaterea multifațetată privind interzicerea vânzărilor de vehicule noi cu motoare cu ardere internă începând cu 2035. În cazul lor, trecerea pieței auto către tehnologia 100% electrică le-a creat dificultăți majore, modelul de afaceri fiindu-le perturbat de dispariția pieselor mecanice și a întreținerii aferente.
Hotărâți să își facă auzită vocea, furnizorii francezi din CLIFA, o federație care reunește 6 organizațiii ale industriei de profil, pledează pentru o etichetă europeană aplicată vehiculelor. Furnizorii invocă deteriorarea pieței auto, dar și concurența chineză.
Potrivit acestora, până în 2028, capacitatea de producție a firmelor chineze în Europa va ajunge la 1,1 milioane de vehicule pe an. Șapte proiecte de fabrici ale producătorilor auto chinezi au fost deja confirmate, inclusiv BYD în Ungaria, și Chery în Spania.
Conținut local de 80% în automobile și de 70% în piese
CLIFA atrage atenția și asupra controlului tot mai mare al lanțurilor de aprovizionare de către investitorii străini. În acest context, organizația salută angajamentul Comisiei Europene de a „asigura că viitorul industriei auto rămâne ferm ancorat în Europa”. Organizația solicită stabilirea unui prag de conținut local de 80% pentru automobile și 70% pentru piese de schimb.
Acest nivel ar servi drept standard minim pentru definirea conceptului de vehicule ușoare și piese auto „fabricate în Europa”, pentru a păstra nivelul actual al producției europene.
Conform unui studiu realizat la cererea CLIFA de către GERPISA (Groupe d’Étude et de Recherche Permanent sur l’Industrie et les Salariés de l’Automobile), conținutul local european în automobilele produse în UE este de 88%, iar în piesele de schimb, de 77% (2022). „Prin urmare, pragurile propuse oferă o marjă de manevră de 8, respectiv 7 puncte, permițând producătorilor să se adapteze la fluctuațiile pieței fără impact inflaționist pentru consumatori”, consideră CLIFA.
O sabie cu două tăișuri
Pare, însă, că o luptă pentru poziții se profilează între furnizori și producători. Adoptând o abordare inspirată de modelul „Make America Great Again”, furnizorii încearcă indirect să reechilibreze dinamica de putere cu producătorii auto, după ani petrecuți sub presiunea acestora.
Dar această strategie complică și mai mult lucrurile, mai ales având în vedere că obiectivele negocierilor se concentrează pe simplificarea și flexibilizarea tranziției energetice.
În realitate, „Fabricat în EUropa” se dovedește a fi o sabie cu două tăișuri. Prezintă un risc real de creștere a prețurilor pentru modele, în special pentru cele entry-level. Prețurile mașinilor noi au crescut deja cu 30% de la criza sanitară, până în punctul în care reprezintă acum un factor descurajant semnificativ pentru cumpărare, în special pentru vehiculele electrice. Acesta este motivul pentru care producătorii auto ar dori o metodă de calcul bazată nu pe fiecare model în parte, ci pe toate vehiculele combinate.
Către un declin pentru producătorii europeni?
Astfel, pentru Renault, vizarea unui conținut local de 80% în toate vânzările sale din Europa ar fi deja un prag ridicat, având în vedere importurile și structura actuală a pieței. Această abordare ar permite relocarea vehiculelor produse în Maroc sau Turcia, multe dintre componentele cărora sunt de origine europeană, păstrând în același timp cele mai accesibile modele.
Această relocare, întâlnită și în Europa de Est, pare esențială pentru producerea de vehicule cu prețuri sub 20.000 de euro, cum ar fi Citroën ë-C3 asamblat în Slovacia sau noul Renault Twingo E-Tech produs în Slovenia.
Prioritizând conținutului local, furnizorii de componente ar putea să accelereze declinul producătorilor europeni în fața concurenței. Acest lucru este valabil mai ales având în vedere că alegerea de produse ”fabricate în Europa” de către consumatori are limite economice.
CITEȘTE ȘI:
UE renunță la ITP-ul anual obligatoriu pentru mașinile cu o vechime de peste 10 ani




Comentați?