tva
Home Administrare flote Fiscalitate ANAF: 286 companii și-au dedus ilegal TVA la achizițiile de mașini de lux din spațiul intracomunitar

ANAF: 286 companii și-au dedus ilegal TVA la achizițiile de mașini de lux din spațiul intracomunitar

ANAF, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a emis decizii de impunere în valoare de peste 12,5 milioane de lei, în perioada 14–25 iulie 2025, în urma unei serii de controale care au vizat respectarea legislației privind deducerea TVA pentru achizițiile intracomunitare de autovehicule de lux.

În cadrul acestor acțiuni, inspectorii Antifraudă au identificat 470 de companii care au achiziționat un total de 542 de mașini de lux din alte state membre ale UE, cu o valoare cumulată de peste 48,6 milioane de euro. Verificările au urmărit modul în care firmele și-au dedus TVA-ul pentru achizițiile de mașini de lux din spațiul intracomunitar, fără respectarea prevederilor Codului fiscal.

Dintre firmele controlate, 286 au încălcat reglementările privind deducerea limitată a TVA. Această neconformare a dus la stabilirea unor sume suplimentare de plată de peste 12,5 milioane de lei.

Pe lângă sumele de plată, ANAF a aplicat și amenzi contravenționale în valoare totală de aproape 720.000 de lei pentru alte nereguli descoperite în timpul controalelor.

Potrivit ANAF, identificarea cazurilor de neconformare fiscală se realizează prin colaborarea cu Registrul Auto Român (RAR), în baza unui protocol de schimb de informații. De asemenea, sunt utilizate datele furnizate de platforma europeană Eurofisc Grupul II.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

DEx Arad – Oradea. Constructor desemnat pentru lotul 3 Chișineu Criș – Arad

 

Producția auto din România a scăzut cu 2,8% în prima jumătate a anului

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

China
Fiscalitate

China va elimina scutirile de taxe pentru hibridele plug-in din 2027

De la 1 ianuarie 2027, China va anula scutirea de la taxa...

Bulgaria
Fiscalitate

Bulgaria majorează vinieta cu 30% începând cu 1 august

Șoferii se vor confrunta cu taxe de utilizare a drumurilor mai mari...

hibridele plug-in
Fiscalitate

UE ar putea introduce taxe vamale suplimentare și pentru hibridele plug-in importate din China

Deși UE a impus, din 2024, taxe vamale suplimentare pentru vehiculele electrice...