Accesibilitatea contează – dar fără o infrastructură de încărcare robustă, politici guvernamnetale de susținere și mărci de încredere, adoptarea vehiculelor electrice va rămâne limitată la piețele mature, deja pregătite pentru a gestiona tranziția, se arată într-o analiză a pieței de profil realizată de Madox Square, o compania britanică de consultanță în sectoarele auto și finanțarea activelor.
”Rapoartele recente care sugerează că accesibilitatea este motorul următoarei faze a pieței vehiculelor electrice sunt, în parte, adevărate. Acestea, această perspectivă trece cu vederea factorii cruciali care vor modela viitorul industriei. Desigur, prețurile mai mici sunt extrem de importante, în special pentru consumatori, dar ele singure nu vor determina succesul penetrării în masă a vehiculelor electrice: infrastructura de încărcare este un factor egal sau chiar mai important. Mai mult, adoptarea semnificativă a vehiculelor electrice va fi limitată la piețele mature europene și globale, care pot face față tranziției de la motoarele cu ardere internă la cele electrice”, explică Paul Bennett, Partener Senior în cadrul Madox Square.
Adevărații factori care determină adoptarea vehiculelor electrice
Accesibilitatea este doar o piesă a puzzle-ului. Alți factori importanți care vor modela piața vehiculelor electrice includ:
- O rețea rutieră avansată
- O rețea națională de puncte de încărcare publice: ideal de mare viteză/ultra-mare viteză
- Capacitatea de a produce și furniza în mod durabil energie electrică în rețeaua de încărcare
- Politicile guvernamentale: stimulentele, reglementările și standardele de emisii vor continua să joace un rol semnificativ în adoptarea vehiculelor electrice
- Încrederea și loialitatea față de brand: Producătorii auto consacrați au construit timp de decenii încredere a consumatorilor, pe care noii intrați vor trebui să o depășească
Potrivit lui Paul Bennett, comoditatea pentru șoferi este sacrosanctă. Când accesul la punctele de încărcare publice va deveni la fel de convenabil ca alimentarea la o benzinărie și când costul scăzut al mașinii va oferi accesibilitate (determinată în mare parte de soluții de finanțare a valorii reziduale), atunci și numai atunci se va ajunge în punctul de cotitură pentru adoptarea în masă a vehiculelor electrice.
Costurile bateriilor: o imagine complexă
Este adevărat că, în ultimii ani, costurile bateriilor au scăzut semnificativ. Cu toate acestea, rata de scădere a costurilor încetinește acum. Tensiunile geopolitice recente și problemele lanțului de aprovizionare pentru pământuri rare și alte metale necesare pentru producția de baterii au dus la volatilitatea ofertei și, implicit, a prețurilor materiilor prime. Presupunerea că costurile bateriilor vor continua să scadă în același ritm este prea optimistă și nu ia în considerare potențialele eșecuri din lanțul de aprovizionare, se mai arată în analiză.
Proiectarea și fabricarea bateriilor
China controlează lanțul global de aprovizionare cu baterii și se bucură de o cotă de piață de peste 70%. Având în vedere că se descoperă noi substanțe chimice într-un ritm rapid, viteza de dezvoltare a tehnologiei bateriilor este uluitoare. De exemplu, bateriile sodiu-ion apar ca o alternativă promițătoare datorită costului mai mic și siguranței îmbunătățite. Alte tehnologii, precum bateriile pe bază de grafen, sunt, de asemenea, în curs de dezvoltare, promițând o densitate energetică crescută și timpi de încărcare mai rapizi.
Preocupări legate de calitate și siguranță
”O analiză realizată de Global Data, evidențiază faptul că producătorii chinezi stabilesc noi standarde privind accesibilitate, ceea ce este cu siguranță cazul. Documentul nu abordează însă potențialele compromisuri care însoțesc vehiculele cu prețuri agresive și ale căror nume sunt nefamiliare majorității consumatorilor occidentali, ce ar putea ezita să le adopte”, mai arată Paul Bennet. Astfel, preocupările practice legate de fiabilitatea pe termen lung, asistența post-vânzare, securitatea datelor și, potențial, siguranța sunt în această etapă în mare parte necunoscute, ceea ce poate complica și mai mult procesul decizional pentru consumatorii europeni. În plus, tensiunile geopolitice continue ar putea duce la bariere comerciale care limitează impactul vehiculelor electrice din China pe anumite piețe.
Simplitate vs. așteptările consumatorilor
Cunoscuți pentru standardele lor înalte, consumatorii europeni așteaptă mai mult decât accesibilitate. Aceștia caută calitate, siguranță și caracteristici inovatoare. Producătorii chinezi de vehicule electrice răspund prin încorporarea de tehnologii avansate, precum conectivitatea inteligentă și sistemele eficiente de baterii, pentru a satisface aceste așteptări. În consecință, acești noi jucători remodelează peisajul competitiv, oferind cumpărătorilor europeni alternative convingătoare, care combină simplitatea cu caracteristici de înaltă valoare.
Interacțiune complexă
Deși accesibilitatea și prețul scăzut sunt, fără îndoială, factori importanți în evoluția pieței vehiculelor electrice, este prea simplist să afirmăm că acestea vor fi principalul motor al următoarei faze. Viitorul vehiculelor electrice va fi modelat de o interacțiune complexă între progresele tehnologice, preferințele consumatorilor, dezvoltarea infrastructurii și deciziile politice – ultimele două fiind specifice piețelor locale. Pentru a reuși, producătorii de vehicule electrice trebuie să echilibreze prețul accesibil cu calitatea, performanța și satisfacerea diverselor nevoi ale consumatorilor.
CITEȘTE ȘI:
Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut cu 4,3% în T1 2025
Ce măsuri recomandă Avocatului Poporului pentru creșterea gradului de educație rutieră




Comentați?