Marți, 13 mai 2025, vor fi instituite restricții de circulație pe Autostrada București – Constanța A2, la km 144+100, respectiv în zona Agenției de Încasare Fetești pe Calea I (sensul București – Constanța), banda 6 (de încasare a tarifului în numerar), a anunțat, luni, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Restricțiile de circulație sunt programate în intervalul orar 08:00 – 16:00, pentru a permite executarea unor lucrări de reparații asfaltice.
Circulația vehiculelor se poate realiza în acest interval doar pe benzile de e-tarif (peaj), iar tariful poate fi achitat la stațiile de distribuție a carburanților (OMV PETROM, MOL, ROMPETROL), prin SMS la numărul 7577 (număr disponibil în rețelele de telefonie mobilă Orange România, Vodafone România, Telekom Mobile și RCS&RDS) sau cu ajutorul cardului bancar prin intermediul portalului CNAIR www.erovinieta.ro sau a aplicației e-tarife (destinată telefoanelor mobile).
CNAIR reamintește utilizatorilor că achitarea peajului se poate efectua înainte de utilizarea podurilor sau până la ora 24.00 a zilei următoare trecerii.
CITEȘTE ȘI:
Exporturile de mijloace de transport, în scădere cu 0,2% în primele 3 luni din 2025
Alternativă la DN 1. CNI poate demara construcția șoselei Valea Doftanei – Brașov
Schimbare majoră de paradigmă legislativă în noul Cod Rutier din Italia. Chiar...
•Flote Auto20 octombrie 2026Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată temporar în perioadele...
•Flote Auto16 octombrie 2026Sistemele avansate de asistență pentru șofer (ADAS) au devenit echipamente obligatorii pentru...
•Flote Auto15 octombrie 2026Guvernul italian a aprobat decretul legislativ care aduce o reformă profundă Codului...
•Flote Auto14 octombrie 2026
Comentați?