Podul peste Prut
Home Infrastructură Contract semnat pentru construcția ansamblului de poduri peste Prut. Lucrările vor dura 2 ani

Contract semnat pentru construcția ansamblului de poduri peste Prut. Lucrările vor dura 2 ani

Contractul pentru construcţia ansamblului de poduri peste Prut, la Ungheni, a fost semnat vineri, iar antreprenorul Ness Proiect Europe are la dispoziţie aproape 152 milioane de lei şi 24 de luni pentru realizarea acestui obiectiv, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Potrivit acestuia, lucrările vor dura 24 de luni, din care 6 luni proiectarea şi 18 luni execuţia.

Ansamblul de poduri peste Prut, care va face legătura între România (judeţul Iaşi) şi Republica Moldova (Raionul Ungheni), este format din două poduri paralele cu tablier mixt oţel-beton şi grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulaţie).

Cel mai lung dintre cele două poduri va avea aproximativ 260 metri.

Pe teritoriul României, ansamblul de poduri va fi construit în continuarea A8 (autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni).

Contractul este finanţat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF).

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Ce efecte va avea suprataxarea importurilor de mașini electrice din China

 

EY lansează manifestul pentru stimularea competitivității UE

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...