Autostrada Ploiești – Buzău
Home Infrastructură Au fost reluate lucrările și pe primele loturi din Autostrada Ploiești – Buzău

Au fost reluate lucrările și pe primele loturi din Autostrada Ploiești – Buzău

Au fost reluate lucrările și pe primele loturi din Autostrada Ploiești – Buzău (63,25 km), între Dumbrava și Pietroasele, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit reorezenatilor instituției, mobilizarea în șantier a crescut atât pe Lotul 1 (Dumbrava – Mizil), cât și pe Lotul 2 (Mizil – Pietroasele), parte din Autostrada Moldovei A7.

Progresul fizic este de 43% pe Lotul 1 și de 41,2% pe Lotul 2, ceea ce face posibilă deschiderea circulației până la sfârșitul acestui an pe primii 49,35 km din A7.

În prezent, pe Lotul 1 se desfășoară lucrări de reprofilare a taluzelor și montarea prefabricatelor pentru podețe, în timp ce pe Lotul 2 a început instalarea grinzilor, montarea dalelor și a elementelor prefabricate pentru podețe.

”Mobilizarea în șantier trebuie însă să crească progresiv în special pe lotul Mizil – Pietroasele”, a atras atenția directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Pe lotul 1 (Dumbrava – Mizil), de 21 km, lucrează Asocierea Impresa Pizzarotti & SPA – Pizzarotti SA – Retter Projectmanagement SRL. Durata contractului este de 20 de luni pentru execuţie, iar valoarea acestuia se ridică la 1,46 miliarde de lei, fără TVA.

Ordinul de începere a fost dat pe 22 august 2022, termenul de deschidere fiind anul 2024.

Lotul 2 (Mizil – Pietroasele) are 28,35 km, iar execuţia sa este prevăzută în 20 de luni. Antreprenorul este Asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC, iar valoarea contractului a ajuns la 1,24 miliarde de lei, fără TVA.

Ordinul de începere a fost dat pe 12 august 2022, termenul de deschidere fiind în 2024.

Construcția ambelor loturi este finanțată prin PNRR.

 

 

CITEȘTE ȘI:

A fost aprobat proiectul pentru lărgirea la 4 benzi a DN 4, pe sectorul care traversează orașul Popești-Leordeni

Pe Lotul 4 Tigveni – Curtea de Argeș, cu primul tunel la nivel de autostradă, se lucrează și iarna

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

italia
Infrastructură

Dacă rămâi blocat în trafic pe anumite autostrăzi din Italia, poți cere returnarea taxei de drum

Călătoriile de vară către coasta italiană ar putea deveni ceva mai puțin...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Luni încep lucrările pe lotul 1D Joseni – Ditrău, situat în jud. Harghita

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat Proiectul Tehnic de Execuție...

Petricani
Infrastructură

Un pas înainte pentru construirea Pasajului Petricani. Unde va fi amplasat?

Consiliul General al Municipiului București a aprobat asocierea Primăriei Municipiului București (PMB),...

autostradă
Infrastructură

România însumează, de astăzi, 1.428,5 km de autostradă şi drum expres aflaţi în circulație

Odată cu deschiderea circulaţiei, marți, 11 august, pe secţiunea Zimbor – Poarta...