brokeri de asigurare
Home Administrare flote Asigurări 10 brokeri de asigurare au fost sancționați de ASF în luna septembrie

10 brokeri de asigurare au fost sancționați de ASF în luna septembrie

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a adoptat, în luna septembrie a anului 2023, mai multe decizii de sancționare, precum și o serie de măsuri aplicabile unor entități/persoane care activează în piața financiară non-bancară pentru încălcarea unor prevederi ale legislației incidente. Printre acestea se numără și brokeri de asigurare.

Astfel, potrivit ASF, compania Asicons Broker de Asigurare a fost sancționată cu amendă în cuantum de 8.900 lei pentru următoarele fapte:

– nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (5) lit. b) și art. 11 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 19/2018, (în vigoare până la data de 31.08.2021), faptă menținută și de legislația actuală, respectiv prevederile art. 4 alin. (5) lit. b) pct. (i) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări, raportat la prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări;

– nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (14) din Norma A.S.F. nr. 19/2018 (în vigoare până la data de 31.08.2021), faptă menținută și de legislația actuală, respectiv prevederile art. 4 alin. (12) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări, raportat la prevederile art. 35 alin. (8) lit. c) și lit. d) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări;

– nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (2) lit. e) din Norma A.S.F. nr. 4/2018.

La rândul său, Elena Cristina Muntean, conducător executiv al companiei de brokeraj Professional Broker de Asigurare, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 9.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 40 alin. (4) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări, coroborate cu prevederile art. 14 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări.

Și Ioan Rucărean, conducător executiv al companiei de brokeraj Professional Broker de Asigurare, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 9.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 40 alin. (4) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări, coroborate cu prevederile art. 14 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări.

Holfin Insurance Reinsurance Broker a fost sancționată cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (8) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări.

Iq Med Broker de Asigurare a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru următoarele fapte:

– nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări;

– nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (4) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări.

Artimm General Asig Broker de Asigurare a fost sancționată cu amendă în cuantum de 9.200 lei pentru următoarele fapte:

– nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (5) lit. b) pct. (ii) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări, raportat la prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări;

– nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (5) lit. b) pct. (i) și ale art. 25 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări, raportate la prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări;

– nerespectarea prevederilor 4 alin. (12) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări, raportate la prevederile art. 35 alin. (8) lit. d) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări.

Crux Insurance Broker a fost sancționată cu retragerea autorizației de funcționare a companiei de brokeraj, precum și radierea acesteia din Sectiunea I și trecerea în Secțiunea II din Registrul intemediarilor principali, pentru următoarele fapte:

– nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1), raportat la prevederile art. 11 alin. (1) lit. h) pct. (v) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări;

– nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, coroborate cu prevederile art. 22 alin. (1), raportat la prevederile art. 11 alin. (1), lit. c) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări.

Interasig Broker – Broker de Asigurare a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări.

Insurom Broker de Asigurare-Reasigurare a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări.

Exe Premium Broker de Asigurare-Reasigurare a fost sancționată cu amendă în cuantum de 13.400 lei pentru următoarele fapte:

– nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (14) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări;
nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (16) din Norma A.S.F. nr. 22/2021
– privind distribuţia de asigurări;

– nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (17) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări;

– nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări;

– nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (5), lit. b) pct. (ii) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări;

– nerespectarea prevederilor art. 35 alin. (8), lit. c) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări.

Sirius Broker de Asigurare a fost sancționată cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (13) din Norma A.S.F. nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Piața asigurărilor Casco a crescut cu 18%, la 1,6 mld. lei. Topul asigurătorilor

Circulaţia autovehiculelor pe Podul Grant a fost restricţionată pentru lucrări de reabilitare

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

UNSAR: Furtunile și inundațiile au produs daune CASCO de peste 10,5 milioane lei

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și...

omniasig
Asigurări

Top 3 despăgubiri RCA plătite de Omniasig în semestrul I

Cea mai mare despăgubire achitată pe linia RCA, în primul semestru din...

RCA
Administrare floteAsigurări

Anytime România și BRD Groupe Société Générale integrează asigurarea RCA direct în aplicația YOU BRD

Anytime România și BRD Groupe Société Générale simplifică accesul la asigurările auto...

Anytime
Asigurări

Anytime România își extinde portofoliul

Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...