Advertisement

înmatriculările de autoturisme noi
Home Piaţa auto APIA: Înmatriculările de autoturisme noi, în creștere cu aproape 27% în primele 5 luni

APIA: Înmatriculările de autoturisme noi, în creștere cu aproape 27% în primele 5 luni

În primele cinci luni din 2023, înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o creștere de 26,9% faţă de 2022, iar în cazul celor “electrificate”, de 33,7%, cota de piață a acestora urcând la 21%, arată datele publicate joi de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).

”După evoluția importantă a lunilor anterioare, mai 2023 vine cu o creștere de 30,5% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de luna similara a anului precedent. Dacă ne raportăm la anii anteriori, luna mai 2023 este în creștere cu 54,9% față de perioada similară din anul 2021, cu 84,3% faţă de mai 2020 şi cu 2,0% faţă de mai 2019”, a precizat APIA.

Pe piața națională, TOP 10 mărci, autoturisme și autovehicule comerciale, după primele cinci luni din anul 2023, este condus de către Dacia (20.849 unități), urmată de Renault (6.614 unități), Ford (4.383 unități), Toyota (4.248 unități), Volkswagen (4.079 unități), Hyundai (4.008 unități), Skoda (3.955 unități), Mercedes Benz (3.781 unități), BMW (1.959 unități) și Suzuki (1.782 unități).

I. Autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total) au înregistrat, în luna mai 2023, un volum de 13.466 unități, cu 33,6% mai mult decât în luna similară din 2022.

înmatriculările de autoturisme noi

Segmentarea pe clase. După primele cinci luni ale anului 2023, se observă o evoluție mixtă a segmentelor de  autoturisme: Clasa A (+36,6%), Clasa B (+39,0%), Clasa C (+52,3%), Clasa D (-6,5%), Clasa E (+61,1%), Clasa F (+51,6%), SUV (+15,0%), MPV (-92,9%) și Clasa Sport (+1,3%), raportat la perioada similară din anul anterior.

înmatriculările

În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 41,9%, în scădere cu 4,3% față de 2022, urmat de Clasa C cu o cotă de 30,5%, în creştere cu 5,1% și Clasa B cu o cotă de 17,4%, în creştere cu 1,5% față de cota deținută în aceeași perioadă a anului trecut.

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate în primele cinci luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creștere de 0,8% față de cota deținută în perioada similară din 2022, ajungând, astfel, la o pondere de 65,8%.

În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 1,8% față de ponderea din anul 2022 și dețin o cotă de 13,2% din total.

înmatriculările

Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețină, după primele cinci luni din 2023, o cotă de piață de 21%, care depăşeşte cu 7,8% cota deţinută de motoarele diesel.

Autoturismele full electrice dețin o cotă de 9,0% din piață în primele cinci luni ale anului 2023 față de anul 2022 când reprezentau 7,7%.

Ca și în anul 2022, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, cele “verzi” au performat, în anul 2023, achizițiile din această categorie au crescut considerabil (+33,7%) comparativ cu perioda similară a anului trecut. In acest context, este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+49,4%) şi a celor plug-in hybrid (+49,1%).

Autoturismele 100% electrice mențin trendul crescător al anului anterior. In luna mai 2023, ajung la o creștere de 103,0% față de luna similară a anului trecut, iar la nivelul celor cinci luni din anul 2023 la o creștere de 49,4% față de anul precedent.

înmatriculările

Pentru prima dată într-o raportare lunară, cota de piața a mașinilor electrice a ajuns la 10,4 % din total piață pe luna mai 2023.

Și cele plug-in urmeaza o curbă crescătoare, cumulând și acestea volume semnificative, cu o creștere de 74,6% față de luna similară a anului trecut și una de 49,1% față de primele cinci luni din anul 2022.

înmatriculările

Autoturismele Full Hybrid prezintă și acestea o creștere de 8,8% față de luna mai 2022 și o creștere de 15,1% față de primele cinci luni ale anului anterior.

înmatriculările

Cu atât mai mult, în primele cinci luni din acest an, este de remarcat evoluția la vârful clasamentului unde primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 2.550 unități și o creștere de 35,4% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model Y cu 407 unități, +698,0%, Renault Megane cu 389 unități, cu o creștere de 97 ori, Tesla Model 3 cu 322 unități, în creștere cu 25,3% și Volkswagen e-UP! cu 277 unități, în creștere cu 116,4% față de aceeaşi perioadă a anului 2022.

În ceea ce privește autoturismele Plug-in, TOP 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 352 unități și o creștere de 151,4% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, urmată de Renault Captur cu 146 unități și o creștere de 58,7%, Mercedes Benz GLE cu 143 unități, +13,5%, Mazda CX-60 cu 132 unități, fără înmatriculări în 2022 și Mercedes Benz GLC cu 121 unități, în creștere cu 27,4%.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla cu 812 unități, în scădere cu 10,1% față de 2022, urmată de Toyota Yaris Cross cu 609 unități și 150,6% creștere, apoi Toyota C-HR cu 599 unități, în scădere cu 21,7%.

Analizând evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4×4), observăm că, după primele cinci luni din anul 2023, acestea dețin o cotă de piață de 22,7%, corespunzătoare unui volum total de 13.568 unități, în creștere cu 40,3% față de anul 2022, când se înregistrau 9.669 unități.

În ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme în luna mai 2023 au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 58,0% din totalul achizițiilor de autoturisme.

Dacă ne raportăm la cele cinci luni din acest an, persoanele juridice acoperă un procent de 59,0%, iar diferenta de 41,0% le revine persoanelor fizice.

II. Autovehicule comerciale ușoare

Această categorie de autovehicule înregistrează, în mai 2023, o creștere de 12,0% față de luna mai 2022. Pe ansamblul celor cinci luni din acest an, se remarcă o creștere de 22,2%, care consemnează o evoluție similară cu cea a autoturismelor (+26,9%).

În acest context, majoritatea mărcilor și modelelor sunt în teritoriul pozitiv în raport cu perioada similară a anului trecut.

înmatriculările

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Vin vacanțele? Ce trebuie să știți despre Vinieta electronică din Bulgaria

Mașinile electrice pun o presiune suplimentară pe anvelope comparativ cu modelele similare termice

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Piaţa auto

Marca Geely va fi lansată oficial în România pe 20 septembrie 2024

Marca Geely, parte a grupului chinez Geely Auto, va debuta oficial pe...

înmatriculările de autoturisme noi
Piaţa auto

APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 23% în luna august

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 23% în luna august a...

Piaţa auto

Premiera europeană pentru automobilele Kia PBV la salonul auto IAA Hanovra 2024

Pentru prima dată, Kia participă la salonul auto IAA din Hanovra, desfășurat...

Piaţa auto

AutoExpert Media va reprezenta România în juriul Car of the Year

După aproape 20 de ani de absență, România va fi din nou...