Jebel - Moravița
Home Infrastructură Încep lucrările și pe ultimul lot de pe Autostrada Bacău – Paşcani

Încep lucrările și pe ultimul lot de pe Autostrada Bacău – Paşcani

Autorizaţia de construire pentru ultimul lot al Autostrăzii Bacău – Paşcani a fost emisă joi, iar ordinul pentru începerea lucrărilor va fi dat în data de 2 mai, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, Lotul 3 Mirceşti – Paşcani al Autostrăzii Bacău – Paşcani, parte din Autostrada Moldovei A7, are o valoare contractuală de 1,76 miliarde de lei (fără TVA) şi este finanţat prin PNRR.

Constructorul român, Asocierea Spedition UMB – SA&PE Construct – Tehnostrade, are la dispoziţie 30 de luni pentru finalizarea lucrărilor pe cei 28,09 km ai acestui tronson.

„Prin Autorizaţia de Construire emisă astăzi se asigură front de lucru pe 250 de km constructorului român care şi-a adjudecat toate secţiunile din A7 de la Buzău la Paşcani, 10 dintre cele 13 loturi ale A7, finanţate prin PNRR”, a precizat Sorin Grindeanu.

Pentru Lotul Mirceşti – Paşcani, contractul mai prevede și realizarea a trei noduri rutiere, şapte poduri, două pasaje şi 32 de podeţe.

Secţiunea de autostradă Bacău – Paşcani are o lungime de 77 de km, o valoare de 4,68 miliarde de lei (fără TVA) şi este formată din 3 loturi: Lotul 1 Săuceşti – Trifeşti (30,3 km), Lotul 2 Trifeşti – Gherăeşti/Mirceşti (18,9 km) și Lotul 3 Mirceşti – Paşcani (28,09 km).

Conform studiului de fezabilitate, pe traseul autostrăzii Bacău – Paşcani se vor construi: 112 poduri, pasaje, viaducte, structuri casetate; 9 noduri rutiere; 4 parcări securizate dotate cu sisteme de supraveghere video, conexiune la internet, iluminat, utilităţi etc. şi au fost prevăzute spaţii disponibile pentru concesionare în vederea realizării dotărilor comerciale precum magazin, restaurant, benzinărie, service auto, hotel etc.; 4 parcări de scurtă durată; un centru de întreţinere şi coordonare; 50 de spaţii de încărcare pentru autoturisme electrice; 140 de hectare de perdele forestiere cu rol de protecţie.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 14,53% în luna martie 2023

ACAROM: Producția de autoturisme a scăzut în luna martie cu 2,8%, la 55.428 unități

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cornetu - Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea Cornetu – Tigveni se apropie de 15%

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu – Pitești...

DR1 - Vest Expres
Infrastructură

Proiect aprobat pentru DR1 – Vest Expres, șoseaua care va conecta Bd. Timișoara de Autostrada A0

Ministerul Transporturilor a aprobat Studiul de fezabilitate pentru DR1 – Vest Expres,...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Autorizația de Construire pentru lotul Joseni – Ditrău

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru lotul 1D Joseni –...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Drumul Expres Focșani – Brăila. Contract semnat pentru supervizarea lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat, luni, contractul pentru supervizarea lucrărilor...