transportul
Home Administrare flote Asigurări Ce valabilitate au polițele de asigurare încheiate la Euroins. Precizările UNSAR

Ce valabilitate au polițele de asigurare încheiate la Euroins. Precizările UNSAR

Poliţele de asigurare încheiate de clienţi la Euroins România rămân valabile, conform prevederilor legale, încă 90 de zile după data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, a transmis Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Potrivit informațiilor publicate de UNSAR în sprijinul asiguraților și păgubiților, şoferii care aveau poliţe RCA la această societate vor putea circula în continuare pe drumurile publice, rămânând asiguraţi până la data respectivă. De asemenea, aceştia au posibilitatea de a denunţa în orice moment poliţa, pentru a încheia una nouă, la un alt asigurator autorizat.

În al doilea rând: în ceea ce îi priveşte pe păgubiţii unui accident cauzat prin intermediul unui vehicul acoperit printr-o poliţă RCA emisă de societatea Euroins România, ei vor fi despăgubiţi în baza acesteia, în limitele şi termenele stabilite de legislaţia în vigoare privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv de până la 500.000 lei pentru fiecare creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare.

Totodată, reprezentanţii UNSAR îşi exprimă încrederea că autorităţile statului vor găsi nu numai cauzele care au condus la aceste evoluţii, ci şi căile de a preîntâmpina astfel de situaţii pe viitor.

„Având în vedere falimentele care au marcat în ultimii ani anumite societăţi axate pe zona asigurărilor obligatorii RCA, ne exprimăm încrederea că autorităţile statului vor găsi nu numai cauzele care au condus la aceste evoluţii, ci şi căile de a preîntâmpina astfel de situaţii pe viitor, inclusiv o analiză detaliată şi imparţială a întregului context legislativ specific RCA”, precizează UNSAR.

Reprezentanţii Uniunii susţin că problemele din zona RCA nu se regăsesc şi în cazul altor tipuri de asigurări.

„Este însă important de punctat că problemele din zona RCA nu se regăsesc şi în cazul altor tipuri de asigurări. Astfel, industria de asigurări înglobează mult mai multe segmente, precum asigurările de viaţă, sănătate, de bunuri şi proprietăţi, locuinţe şi nu numai, reprezentând un pilon important al economiei româneşti. Per ansamblu, în ciuda acestor situaţii cu care s-a confruntat, industria de asigurări a rămas alături de clienţi de-a lungul timpului, plătind în fiecare zi calendaristică despăgubiri de circa 3,7 milioane euro şi gestionând aproape 16 milioane de poliţe”, subliniază UNSARt.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat vineri că a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei.

Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Eurohold, acționarul Euroins, va contesta decizia ASF privind procedura de faliment

CNAIR va relansa licitația pentru proiectarea Autostrăzii A13 Braşov – Bacău

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

UNSAR: Furtunile și inundațiile au produs daune CASCO de peste 10,5 milioane lei

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și...

omniasig
Asigurări

Top 3 despăgubiri RCA plătite de Omniasig în semestrul I

Cea mai mare despăgubire achitată pe linia RCA, în primul semestru din...

RCA
Administrare floteAsigurări

Anytime România și BRD Groupe Société Générale integrează asigurarea RCA direct în aplicația YOU BRD

Anytime România și BRD Groupe Société Générale simplifică accesul la asigurările auto...

Anytime
Asigurări

Anytime România își extinde portofoliul

Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...