Volkswagen
Home Piaţa auto Industrie auto VW intenționează să obțină, din 2026, profituri semnificative din mobilitatea electrică

VW intenționează să obțină, din 2026, profituri semnificative din mobilitatea electrică

Volkswagen (VW) estimează ca investiţiile sale în noile softuri şi în tehnologia privind vehiculele electrice vor atinge nivelul de vârf în următorii 2-3 ani, obiectivul fiind ca din acel moment să se înregistreze câştiguri semnificative de pe urma modelelor alimentate de baterii, relatează Bloomberg.

Până în 2026, cel mai mare producător auto din Europa va reduce semnificativ investiţiile în motoarele cu combustie internă, a afirmat directorul financiar al VW, Arno Antlitz, într-un interviu acordat publicaţiei Sueddeutsche Zeitung.

„Povara investiţiei duble se va atenua în următorii 2-3 ani şi, de atunci, vrem să înregistrăm câştiguri semnificative de pe urma mobilităţii electrice”, a declarat Antlitz.

VW a alocat pentru investiţii aproximativ 52 miliarde de euro până în 2026. Planurile ambiţioase ale companiei de a dezvolta softuri pentru vehicule au dus la amânarea lansării unor modele Audi şi Porsche, provocând demiterea directorului general Herbert Diess anul trecut.

Grupul german şi alţi producători auto continuă lupta pentru a ajunge din urmă Tesla Inc, care recent a anunţat că vrea să producă anul acesta două milioane de maşini. Tesla, compania auto cu cea mai mare capitalizarea bursieră, s-a confruntat anul trecut cu un declin al acţiunilor de 65%, dar anul acesta titlurile au urcat cu 44%.

VW vrea să-şi majoreze profitabilitatea, iar capitalizarea sa bursieră se situează în prezent la 73 miliarde de euro, sub cea a Porsche AG. Grupul german se concentrează „pe sporirea câştigurilor, atât în privinţa diferitelor segmente ale pieţei de vehicule, cât şi a regiunilor în care operează compania, a spus Antlitz.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

După 4 luni de negocieri, Renault și Nissan s-au înțeles asupra reconfigurării alianței

Cât este salariul mediu net al celor care lucrează în sectorul Transport şi distribuţie

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ID. Cross
Industrie auto

Producția de serie a modelului VW ID. Cross a debutat la uzina din Spania

Volkswagen a dat startul producției modelului ID. Cross la uzina sa din...

MG
Industrie auto

MG va produce noua citadină electrică MG2 în viitoarea sa uzină din Spania

Grupul auto chinez SAIC a confirmat o investiție de 200 de milioane...

porsche
Industrie autoTehnologie

Premieră în industria auto: Porsche a produs primele celule de baterii folosind exclusiv materiale reciclate

Porsche a realizat un salt tehnologic major, reușind să fabrice celule de...

BMW
Industrie auto

BMW produce non-stop modelul iX3 la fabrica din Ungaria, pe fondul cererii mari

BMW a crescut producția modelului iX3 la uzina sa din Debrecen de...