afacerile din transporturi
Home Miscellanea Business Afacerile din transporturi, în creștere cu 25,6% în primele 9 luni din 2022

Afacerile din transporturi, în creștere cu 25,6% în primele 9 luni din 2022

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut ca serie brută, în primele 9 luni, faţă de perioada similară a anului trecut, cu 27,9%, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Afacerile din transporturi au înregistrat un avans de 25,6%.

Astfel, în perioada ianuarie – septembrie 2022 comparativ cu același interval din 2021, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a avansat datorită creşterilor înregistrate la cifra de afaceri din: activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+43,0%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+29,4%), activităţile de transporturi (+25,6%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+17,8%) şi activitǎţile de comunicaţii (+9,6%).

În perioada analizată, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 27,0%. În transporturi, afacerile au avansat cu 25,1%.

Septembrie 2022 comparativ cu august 2022

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna septembrie 2022, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 5,8%, datorită avansului cifrei de afaceri din activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+25,8%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+8,3%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+5,8%), activităţile de transporturi (+3,0%) și din activităţile de comunicaţii (+2,4%).

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2022, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 2,3%. În transporturi, afacerile au avansat cu 0,6%.

Septembrie 2022 comparativ cu septembrie 2021

Datele INS arată că afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna septembrie 2022, comparativ cu luna septembrie 2021, au crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 31,2%, datorită avansului cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+37,9%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+35,3%), activităţile de transporturi (+29,9%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+13,7%) şi din activităţile de comunicaţii (+10,5%).

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2022, comparativ cu luna septembrie 2021, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 31,9%. În transporturi, afacerile au avansat cu 30%.

 

 

CITEȘTE ȘI:

ASF: Cota liderului de pe piața RCA este în continuă scădere

Constructorul italian al podului suspendat peste Dunăre de la Brăila este în continuare în întârziere

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

afacerile din transporturi
BusinessTransporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 5,4% în primul trimestru din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...

nio
Business

Nio încetinește expansiunea internațională pentru a se concentra pe piața internă și pe profitabilitate

Nio nu părăsește piețele externe, dar va evalua rentabilitatea investiției cu mai...

Afacerile din comerţul cu autovehicule
Business

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut cu 0,4% în T1 2026

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut în primele trei...

componente auto
Business

Pentru furnizorii de componente auto, decalajul competitiv dintre UE și China se adâncește

Ambiția Europei de a conduce tranziția globală către vehiculele electrice se confruntă...