Paris
Home Administrare flote Carburanţi Benzinăriile din Paris au mari probleme de aprovizionare. Greva lucrătorilor din rafinării continuă

Benzinăriile din Paris au mari probleme de aprovizionare. Greva lucrătorilor din rafinării continuă

Aproximativ 10% dintre benzinăriile din regiunea Paris au probleme cu aprovizionarea cu combustibil, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Olivier Veran, în contextul în care greva lucrătorilor din patru rafinării TotalEnergies continuă pentru a zecea zi.

Acțiunile greviste și imposibilitatea de a planifica lucrările de întreținere au afectat peste 60% din capacitatea de rafinare a Franței – sau 740.000 de barili pe zi (bpd) – forțând țara să importe mai mult atunci când incertitudinea aprovizionării globale a crescut costul.

Olivier Veran a reiterat că Franța are suficiente rezerve de benzină în general. El a menționat că 90% dintre benzinăriile din zona Paris nu au avut probleme de aprovizionare, deși 15% dintre cele din Franț, în general, se confruntă cu astfel de „dificultăți temporare”.

Greva face parte dintr-o acțiune mai amplă din Franța, cu privire la cereri de creșteri salariale și de pensii, dar și a puterii de cumpărare, pe măsură ce inflația crește în Europa. De altfel, acțiuni greviste au avut loc și la reactoarele nucleare, alimentarea cu energie fiin restricționată.

Guvernul francez a declarat la începutul acestei săptămâni că Franța și-a folosit rezervele strategice de combustibil pentru a-și reaproviziona stațiile de benzină goale, pe fondul grevelor muncitorilor de la rafinării și depozite, care au redus producția și au blocat livrările.

Organizația companiilor franceze din industria petrolieră (UFIP) a transmis că penuria de carburanți la pompe a fost cauzată de probleme logistice și nu de aprovizionarea insuficientă.

În cea mai afectată regiune, Hauts-de-France, aproape de granița cu Belgia, autoritățile au interzis vânzarea de benzină și motorină în bidoane și alte containere portabile.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Două motive pentru care angajatorii pot oferi beneficii extra-salariale

AFM lansează, în luna noiembrie, Programul de realizare a pistelor pentru biciclete

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

motorină
Carburanţi

Adrian Negrescu: Reducerea accizei la motorină este semnificativă pentru companiile cu flote

Reducerea temporară cu 20% a accizei la motorină reprezintă o măsură importantă...

acciza la motorină
Carburanţi

În perioada 16 – 31 august, acciza la motorină va fi redusă cu 20%. Explicațiile ministrului Finanțelor

În perioada 16-31 august 2026, acciza la motorină va fi redusă temporar...

motorina
Carburanţi

România, pe primul loc în Europa la scumpirea motorinei

România a devenit campioana europeană a scumpirii motorinei, arată o analiză realizată...

motorina
Carburanţi

FORT: ”Motorina din România a ajuns la prețuri istorice. Oare unde se duc aceste profituri excesive?”

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a avertizat, luni, că, în timp...