schemă de ajutor
Home Finanţare Fonduri publice Schemă de ajutor pentru companiile românești în valoare de 4 mld. euro

Schemă de ajutor pentru companiile românești în valoare de 4 mld. euro

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor pentru România, în valoare de 4 miliarde de euro (aproximativ 19,7 miliarde lei), în vederea sprijinirii companiilor din toate sectoarele în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.

Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză privind ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 şi modificat la 20 iulie 2022, în baza articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene („TFUE”), în care se recunoaşte faptul că economia UE se confruntă cu perturbări grave.

„Războiul de agresiune nejustificat purtat de Rusia împotriva Ucrainei continuă să aibă efecte negative asupra economiei UE şi a României. Schema de ajutoare în valoare de 4 miliarde de euro aprobată astăzi va permite României să atenueze impactul economic al actualei crize geopolitice asupra întreprinderilor din toate sectoarele”, a declarat vicepreşedinta executivă Margrethe Vestager.

România a notificat Comisiei, în temeiul cadrului temporar de criză, o schemă în valoare de 4 miliarde euro (aproximativ 19,7 miliarde lei) pentru sprijinirea întreprinderilor de toate dimensiunile şi din toate sectoarele în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.

În cadrul acestei măsuri, ajutorul va lua formă de: garanţii pentru împrumuturi, cu un buget maxim de 3,6 miliarde euro (aproximativ 17,75 miliarde lei) şi granturi directe, cu un buget maxim de 390 de milioane euro (aproximativ 1,93 miliarde lei), pentru a compensa o parte din costurile datorate în cadrul împrumuturilor garantate.

Având în vedere gradul ridicat de incertitudine economică cauzat de situaţia geopolitică actuală, schema urmăreşte să asigure faptul că întreprinderile afectate dispun în continuare de suficiente lichidităţi, permiţând băncilor să continue să acorde împrumuturi economiei reale.

Beneficiarii eligibili vor avea dreptul de a primi noi împrumuturi care sunt acoperite de o garanţie de stat de până la 90% din valoarea împrumutului, cu scadenţe maxime de până la şase ani.

Comisia a constatat că schema de ajutoare a României îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, în ceea ce priveşte garanţiile pentru împrumuturi, ajutoarele vor acoperi garanţiile pentru împrumuturi cu o anumită scadenţă şi o valoare limitată. În ceea ce priveşte cuantumurile limitate ale ajutoarelor sub formă de granturi directe, ajutoarele nu vor depăşi 62.000 euro şi 75.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agriculturii şi, respectiv, al pescuitului acvaculturii şi 500.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în oricare din celelalte sectoare. Sprijinul în cadrul schemei va fi acordat până cel târziu la 31 decembrie 2022.

Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 9,2% în primele 7 luni

Radu Puiu, XTB România: Criza energetică din Europa se adâncește. Scenarii posibile

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

electrice
Fonduri publice

Spania are un nou program pentru mașinile electrice. Cum se calculează subvenția?

Noul program al Spaniei pentru subvenționarea achiziției de mașini electrice, intitulat „Plan...

Autoritatea Navală Română
Fonduri publice

Autoritatea Navală Română își reînnoiește parcul auto cu 8 utilitare ușoare

Autoritatea Navală Română a lansat licitația pentru achiziția unui număr de 8...

leasing operațional
Fonduri publiceLeasing operaţional

Flotă de autoturisme în leasing operațional pentru Cancelaria Prim-Ministrului

Cancelaria Prim-Ministrului a lansat licitația pentru atribuirea unui contract de furnizare a...

Rabla 2026
Fonduri publice

Programul Rabla 2026. Ghidul de finanțare a fost pus în consultare publică

Ghidul de finanțare pentru programul Rabla 2026 a fost pus de marți...