Pașcani
Home Infrastructură Au fost lansate în licitație cele 3 loturi ale autostrăzii Autostrăzii Bacău-Pașcani

Au fost lansate în licitație cele 3 loturi ale autostrăzii Autostrăzii Bacău-Pașcani

CNAIR a transmis în SICAP anunțul de participare pentru construcția celor 77,39 km ai Autostrăzii Bacău-Pașcani, parte din Autostrada A7 Moldova.

”Anunțul de participare pentru cele 3 loturi va fi vizibil în SICAP imediat după publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 15 septembrie 2022.

Construcția Autostrăzii Bacău-Pașcani este împărțită în 3 loturi:

  • Lotul 1 Săucești -Trifești va avea o lungime de 30,3 km și o valoare estimată de 2,041 miliarde de lei (fără TVA)
  • Lotul 2 Trifești-Gherăești va avea o lungime de 18,99 km și o valoare estimată de 1,601 miliarde de lei (fără TVA)
  • Lotul 3 Mircești-Pașcani va avea o lungime de 28,09 km și o valoare estimata de 2,215 miliarde de lei (fără TVA)

Potrivit CNAIR, execuția fiecărui lot va dura 30 de luni, iar valoarea totală de 5,858 de miliarde de lei (fără TVA), necesară lucrărilor, va fi asigurată prin Programul Național de Redresare și reziliență (PNRR).

Conform studiului de fezabilitate, pe traseul autostrăzii Bacău-Paşcani se vor construi: 112 poduri, pasaje, viaducte, structuri casetate; 9 noduri rutiere; 4 parcări securizate dotate cu sisteme de supraveghere video, conexiune la internet, iluminat, utilităţi etc. şi au fost prevăzute spaţii disponibile pentru concesionare în vederea realizării dotărilor comerciale precum magazin, restaurant, benzinărie, service auto, hotel etc.; 4 parcări de scurtă durată; un centru de întreţinere şi coordonare; 50 de spaţii de încărcare pentru autoturisme electrice; 140 de hectare de perdele forestiere cu rol de protecţie.

 

 

CITEȘTE ȘI:

România primește 31,5 mld. euro de la Comisia Europeană. Fonduri sunt alocate și transportului durabil

În Franța, și companiile petroliere compensează prețul carburanților, nu numai statul

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...