aeroporturi
Home Administrare flote Juridic Purtarea măștilor anti-Covid în aeroporturi și avioane nu mai este obligatorie

Purtarea măștilor anti-Covid în aeroporturi și avioane nu mai este obligatorie

Uniunea Europeană va renunța la recomandarea de a se purta măşti pe aeroporturi şi în avioane de luni, 16 mai, potrivit unui comunicat comun al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi al Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

Cu toate acestea, cele două autorităţi susţin că purtarea măştii rămâne una dintre cele mai bune metode de a preveni transmisia coronavirusului.

„Pasagerii ar trebui să continue să respecte solicitările liniei aeriene şi, unde măsurile preventive sunt opţionale, să ia decizii responsabile şi să respecte alegerea celorlalţi pasageri. În special, un pasager care tuşeşte şi strănută ar trebui să ia puternic în considerare să poarte o mască, pentru liniştirea celor aşezaţi în apropiere”, a precizat directorul EASA, Patrick Ky.

Deşi revizuirea recomandării de a nu mai purta măşti în avioane este valabilă de luni, 16 mai, regulile privind purtarea măştii vor continua să varieze de la o linie aeriană la alta dincolo de această dată, au mai arătat EASA și ECDC.

De exemplu, zborurile spre o destinaţie unde măştile sunt încă impuse în transportul public ar trebui să continue să încurajeze purtarea măştilor, în conformitate cu recomandările.

Relaxarea decisă de Uniunea Europeană privind purtarea măștilor în aeroporturi și avioane survine faptului că efectele pandemiei continuă să se facă tot mai puţin simţite, în special datorită ratelor mari de vaccinare, imunităţii la nivel comunitar şi a ridicării restricţiilor într-un număr tot mai mare de state europene.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Numărul companiilor insolvente din Europa Centrală şi de Est, în creștere. Analiză Coface

Cererile pentru autorizaţiile de taxi pot fi depuse până în data de 17 mai

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

industria auto
Industrie autoJuridic

Acord între Paris și Berlin pentru industria auto. Norme de CO2 mai relaxate din 2035 și standard „Made in Europe” de 70%

Franța și Germania au ajuns la un compromis provizoriu privind viitorul industriei...

abaterilor rutiere
Juridic

Program de guvernare: Reglementări pentru procesarea automată a abaterilor rutiere

Actualizarea cadrului legal pentru procesarea automatizată a abaterilor rutiere se numără printre...

Codul Rutier
JuridicSiguranţă rutieră

Italia schimbă radical Codul Rutier. De la amenzi dictate de comportament la reguli stricte pentru motocicliști și pietoni

Guvernul italian a aprobat decretul legislativ care aduce o reformă profundă Codului...

hibride
Juridic

China acceptă să-și reducă la jumătate exporturile de mașini hibride către UE. Care sunt termenii acordului de principiu

Uniunea Europeană și China au ajuns la un acord de principiu fără...