clasament
Home Miscellanea Financiar Clasament mondial. Cele mai admirate personalități în 2021. Elon Musk, pe locul 6

Clasament mondial. Cele mai admirate personalități în 2021. Elon Musk, pe locul 6

În 2021, Barack Obama își păstrează poziția de cel mai admirat om din lume după ce anul trecut l-a detronat pe Bill Gates, potrivit unui clasament la nivel mondial realizat de compania britanică de cercetare a pieței YouGov. Totodată, Michelle Obama își menține poziția de cea mai admirată femeie din lume pentru al treilea an consecutiv. Din industria auto, singura prezență înregistrată este cea a lui Elon Musk de la Tesla, plasat pe locul 6 în topul consacrat personalităților masculine.

În 2021, trio-ul principal rămâne neschimbat atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Bill Gates ocupă locul al doilea la bărbați, urmat de premierul chinez Xi Jinping. Actrița Angelina Jolie rămâne a doua cea mai admirată femeie din lume, surclasând-o pe Regina Elisabeta a II-a.

 

clasament

Activista pakistaneză Malala Yousafzai și actrița indiană Priyanka Chopra au avansat cel mai repede în clasamentul din 2021 față de cel din 2020, urcând cinci locuri pentru a ajunge pe locurile 9, respectiv 10.

În ceea ce privește partea masculină, fotbalistul argentinian Lionel Messi este cel care obținut cel mai bun progres din 2020, urcând de pe locul 11 ​​pe locul 7 – cel mai bun clasament al său de până acum. În pofida acestui progres, Messi rămâne în spatele rivalului portughez Cristiano Ronaldo, care se află pe locul 4 (de asemenea, cea mai bună performanță a lui Ronaldo de până acum).

Personalitățile masculine cele mai admirate la nivel mondial (2015 – 2021)

clasament

Artiștii sunt reprezentați în mod semnificativ în clasamentul feminin, întrucât 10 dintre cele mai admirate femei sunt actrițe, cântărețe sau prezentatoare TV (deși unele, precum Emma Watson și Angelina Jolie, sunt cunoscute și pentru activitatea lor umanitară). Dintre bărbați, cele mai admirate personalități provin mai mult din politică, afaceri și sport.

Personalitățile feminine cele mai admirate la nivel mondial (2015 – 2021)

clasament

Printre noii intrați în Top 20 se numără președintele american Joe Biden și vicepreședintele Kamala Harris, jucătorul de cricket indian Sachin Tendulkar, rapperul thailandez Lisa (de la Blackpink) și prim-ministrul neozeelandez Jacinda Ardern.

Clasamentul din 2021 înregistrează revenirea în top 20 a investitorului Warren Buffett, a prim-ministrului pakistanez Imran Khan, a actriței indiane Aishwarya Rai Bachchan și a actrițelor chineze Liu Yifei și Yang Mi.

Rezultatele au fost stabilite în urma răspunsurile la două întrebări – dacă un respondent admiră o personalitate și apoi dacă este cea pe care o admiră cel mai mult. Rezultatele sunt apoi compilate și ponderate în funcție de mărimea populației fiecărei țări.

 

Sursa foto: YouGov

 

CITEȘTE ȘI:

Licitația pentru proiectarea VO Miercurea Ciuc va fi organizată de autoritățile publice locale

Cotaţia barilului de ţiţei Brent ar putea depăşi 100 de dolari în prima jumătate din 2022

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Acordul comercial
Financiar

Acordul comercial UE – SUA va aduce mai multă predictibilitate și pentru producătorii auto

Uniunea Europeană a făcut un alt pas important către implementarea unui nou...

BMW
Financiar

BMW își reduce previziunile privind profitul din cauza condițiilor din China și a presiunilor din Orientul Mijlociu

BMW Group și-a redus previziunile pentru 2026 în ceea ce privește principalii...

Prețurilor
Financiar

Prețurile mașinilor europene vor rămâne sub presiune. Analist Jefferies

Producătorii auto europeni se confruntă cu un război prelungit al prețurilor, care...

exporturile
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 1,9% în primele 4 luni din 2026

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 1,9% în primele patru...