Mihăilești
Home Infrastructură VO Mihăilești a fost finalizată. Pentru 3 km, lucrările au durat 9 ani

VO Mihăilești a fost finalizată. Pentru 3 km, lucrările au durat 9 ani

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat că după 9 ani și după multiple probleme, lucrările la Varianta Ocolitoare (VO) Mihăilești au fost încheiate.

Potrivit instituției, actualul antreprenor, Viarom Construct, a reușit să finalizeze proiectul înaintea termenului contractual, luna februarie 2022.

”La devansarea termenului contractual a contribuit probabil și decizia constructorului de a investi într-o tehnologie performantă pentru aşternere a asfaltului, prin folosirea unui sistem 3D”, au arătat reprezentanții MT.

De vineri se va putea circula în regim de 2 benzi pe sens pe Varianta de Ocolire Mihăilești, ceea ce reprezintă un avantaj atât pentru traficul rutier de tranzit, cât și pentru localitate.

Chiar dacă are o lungime de doar 3,18 km, această Variantă va duce la scurtarea timpilor de deplasare pe DN 6 și la reducerea riscurilor specifice tranzitării localităților.

Istoricul acestui proiect începe în anul 2011, când CNAIR a demarat proiectul, iar licitaţia a fost câştigată de spaniolii de la Contrat Ingineria Y Obras. Slaba mobilizare și ulterior abandonarea șantierului de către antreprenor au dus la mari întârzieri și la blocarea construcției.

Cinci ani mai târziu, în 2016, contractul pentru construcția VO Mihăilești a fost atribuit antreprenorului – Copisa Constructora Pirenaica SA, dar în 2019 a fost din nou reziliat.
A fost lansată nouă licitație, de data asta cu succes, iar contractul a putut fi semnat în decembrie 2020 cu Viarom Construct, cu prețul de 36.86 milioane de lei (fără TVA).

 

CITEȘTE ȘI:

Restricţii de circulaţie pentru parada militară de la Arcul de Triumf de Ziua Naţională

Noul drum de intrare în țară dinspre Bulgaria va fi deschis circulației până în data de 20 decembrie

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...