Advertisement

cehia
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Modificarea Codului Rutier. Prag intermediar de 70 km/h pentru sancționarea depășirilor de viteză

Modificarea Codului Rutier. Prag intermediar de 70 km/h pentru sancționarea depășirilor de viteză

Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Rutier (OUG 195/2002), aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prevede reglementarea unui nou prag de viteză, respectiv pragul de peste 70 km/h față de limita legală, pentru depășirea căruia se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile.

”Lipsa unei gradualități în aplicarea sancțiunii actuale de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul depășirii cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză, încurajează conducerea autovehiculelor cu o viteză mult peste 50 km/h față de limita legală. Astfel, prin proiect se propune reglementarea unui nou prag de viteză, respectiv pragul de peste 70 km/h față de limita legală, pentru depășirea căruia se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile”, arată reprezentanții MAI.

Astfel, se propune ca în Codul Rutier, la articolul 102, după alineatul (3) să se introducă un nou alineat, alin. (4) cu următorul cuprins:

„(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 120 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a următoarelor fapte:
a) depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
b) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
c) efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.”

Potrivit MAI, statistica primelor 9 luni ale anilor 2019, 2020 și 2021 relevă o creștere de la an la an a încălcărilor limitei legale de viteză cu peste 50 km/h. Astfel, în primele 9 luni ale anului 2019 au fost constatate 49.570 de încălcări ale limitei legale de viteză cu peste 50 km/h, în primele 9 luni ale anului 2020, 61.029 de încălcări, iar în aceeași perioadă a anului 2021, 67.719.

În ceea ce privește numărul accidentelor grave care au avut drept cauză principală a producerii nerespectarea limitei legale de viteză, în primele 9 luni ale anilor 2019, 2020 și 2021, statistica relevă o scădere a acestora, dată fiind și scăderea fluxului de circulație a persoanelor în contextul epidemiologic începând cu luna martie a anului 2020 până în prezent, însă se evidențiază o creștere a consecințelor grave ale acestora. Astfel, numărul persoanelor decedate în primele 9 luni ale anului 2021 a fost de 253, cu 6 mai mare față de aceeași perioadă a anului 2020 și cu 12 mai mare față de aceeași perioadă a anului 2019.

 

CITEȘTE ȘI:

Modificarea Codului Rutier. Amenzile pentru comportamentul agresiv în trafic pot ajunge la 2.900 lei

Industria auto – între criza de componente și obiectivele de mediu

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

conducători auto
Siguranţă rutieră

Peste 900 de conducători auto au fost scoși din trafic de Poliția Rutieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au scos din trafic peste...

Brigada Autostrăzi
Siguranţă rutieră

Peste 2.000 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de Brigada Autostrăzi într-o săptămână

În perioada 23 – 29 septembrie de poliţiştii de la Brigada Autostrăzi...

Brașov
Siguranţă rutieră

DRPD Brașov: Restricții de circulație timp de aproximativ o lună pe DN 1

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRPD) Brașov anunță că, începând de...

GSR2
Siguranţă rutieră

Regulamentul general de siguranță: Mașini mai sigure, dar posibil mai scumpe

În conformitate cu Regulamentul general de siguranță, din luna iulie 2024, mașinile...