Autostrada Sibiu - Pitești
Home Infrastructură Autostrada Sibiu – Pitești. Pentru Tronsonul 4, contestația a fost respinsă

Autostrada Sibiu – Pitești. Pentru Tronsonul 4, contestația a fost respinsă

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins contestația depusă de o companie chineză împotriva câștigătorului desemnat pentru execuția Tronsonului 4 Tigveni – Curtea de Argeș de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești.

”Dacă, până recent, în astfel de situații, Compania de Drumuri aștepta soluționarea eventualului apel la prima decizie, prin modificările la legislația pe achiziții publice adoptată în această vară, este obligatorie semnarea contractului după prima decizie. Așa că, dacă cei din CNAIR își fac treaba, în următoarele zile ar trebui să semneze contractul de proiectare și execuție. Șicane juridice mai pot exista, așa că este esențial ca responsabilii din CNAIR și constructorul să se miște repede”, a precizat fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.

Câștigătorul licitației contestate a doua oară este societatea Porr Construct, cu preţul de 1,7 miliarde de lei, fără TVA.

Tronsonul 4 Tigveni – Curtea de Argeș de pe Autostrada Sibiu-Pitești are o lungime de 10 km, construcția sa implicâd lucrări complexe, printre care un tunel de 1,3 km lângă Curtea de Argeș, un nod rutier la Tigveni, 9 poduri și 3 pasaje.

Potrivit CNAIR, durata contractului este de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare şi 44 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 60 de luni.

Autostrada A1 Sibiu – Pitești, care va traversa judeţele Sibiu, Vâlcea şi Argeş, va avea o lungime de 122,11 km cu 71 de poduri, 58 de viaducte, 10 pasaje, 9 tuneluri si 8 noduri rutiere.

De-a lungul întregii șosele rapide Sibiu – Pitești se vor monta garduri înalte de 3 metri, care să nu permită accesul pe carosabil al animalelor mari, cum ar fi urșii.

Realizarea şoselei de mare viteză a fost divizată în 5 secţiuni și se estimează că va fi operațională în 2026.

 

CITEȘTE ȘI:

CNAIR pregătește Ordinul de Începere a Lucrărilor pentru Lotul 3 de pe Autostrada de Centură Bucureşti Sud

Parlamentarii europeni propun o limită de viteză de 30 km/h în zonele rezidențiale

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Nădăşelu
Infrastructură

Autostrada Transilvania A3. Traficul pe secțiunea Poarta Sălajului – Nădăşelu s-ar putea deschide în luna decembrie

Traficul pe secțiunea Poarta Sălajului – Nădăşelu, parte din Autostrada Transilvania A3,...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Un pas înainte pentru Drumul Expres Focșani – Brăila. A fost emisă Decizia de expropiere

Compania Națională de Investiții Rutiere a emis Decizia de expropiere pentru imobilele...

Pantelimon
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0. Licitație pentru construcția Nodului Rutier Pantelimon

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitația pentru construcția...

Bacău Nord
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației

Începând de sâmbătă, 5 septembrie 2026, a fost deschis circulației Nodul Rutier...