Boiţa - Cornetu
Home Infrastructură Termen prelungit la depunerea ofertelor pentru Secţiunea de autostradă Boiţa – Cornetu

Termen prelungit la depunerea ofertelor pentru Secţiunea de autostradă Boiţa – Cornetu

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a prelungit până la 30 septembrie termenul de depunere a ofertelor pentru procedura de achiziţie publică Proiectare şi Execuţie „Autostrada Sibiu – Piteşti, Secţiunea 2: Boiţa – Cornetu.

„Menţionăm că această prelungire s-a acordat ca urmare a solicitărilor primite cu privire la decalarea termenului pentru depunerea ofertelor, astfel încât aceasta să fie proporţională cu volumul de informaţii suplimentare aduse deja la cunoştinţă operatorilor economici prin clarificările publicate”, spun reprezentanţii companiei.

De asemenea, prin această prelungire, CNAIR are în vedere asigurarea unei competitivităţi şi a unei maturităţi a ofertelor ce vor fi depuse raportat la complexitatea obiectivului de investiţie.

În luna februarie 2021, CNAIR a primit un număr de 11 oferte, iar, în condițiile unei proceduri de tipul „licitație restransă”, a selectat, în iunie 2021, un număr de 6 ofertanți pentru etapa a II-a a procedurii de achiziție publică.

În urma aplicării criteriilor de selecţie, pe primele 6 locuri s-au clasat:

  • Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret A.S. – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S;
  • Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turiszm Ve Ticaret A.S. – Gulermak Agir Sanayio Inşaat Ve Taahhut A.Ş. – Yapi Merkezi Inşaat Ve Sanayi A.Ş. – Ozaltin Inssat Ticaret Ve Sanayi A.S.;
  • Asocierea Aktor S.A. – Rizzani de Eccher S.p.A;
  • Asocierea Strabag SRL – Acciona Construccion SA;
  • Impresa Pozzarotti & C S.p.A;
  • Astaldi S.p.A.

Potrivit CNAIR, în perioada imediat următoare, Autoritatea Contractantă va transmite Invitaţia de participare la Etapa a II-a a procedurii de atribuire – Etapa de depunere a ofertelor – candidaţilor ante-menţionaţi.

Termenul pentru depunerea ofertelor în Etapa a II-a a procedurii de atribuire – Etapa de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru data de 20 septembrie 2021.

Valoarea estimată a contractului este de 4,6 miliarde de lei plus TVA, iar sursa de finanţare este din fonduri europene nerambursabile.

Traseul secţiunii Boiţa – Cornetu are o lungime de 31,33 kilometri şi include 49 de poduri şi viaducte, 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 metri şi 1.590 metri şi ecoduct în zona localităţii Lazaret.

Pentru Secțiunea Boiţa – Cornetu, termenul de finalizare prevăzut este de 18 luni pentru partea de proiectare şi 50 de luni pentru partea de execuţie, conform factorilor de evaluare din Documentaţia de Atribuire.

 

CITEȘTE ȘI:

O misiune economică în Albania va prezenta soluții SMART CITY la Tirana și Vlora

FGA primeşte cereri de deschidere a dosarelor de daună în cazul City Insurance

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

DN 3
Infrastructură

DN 3 va fi lărgit la 4 benzi între Pantelimon și intersecția cu șoseaua spre Brănești – Găneasa

Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a avizat Studiul de Fezabilitate pentru lărgirea...

Bacău - Pașcani
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Stadiul lucrărilor pe tronsonul Bacău – Pașcani a depășit 60%

Stadiul fizic general al lucrărilor pe cele trei loturi ale tronsonului Bacău...

DN 10
Infrastructură

Au fost finalizate lucrările pe DN 10, între Gura Siriului și limita cu județul Covasna

Lucrările de întreținere periodică prin așternerea covorului asfaltic pe sectorul DN 10...