Advertisement

DN 71
Home Infrastructură Licitație lansată pentru modernizarea DN 71, între Târgovişte și Sinaia

Licitație lansată pentru modernizarea DN 71, între Târgovişte și Sinaia

Licitaţia pentru modernizarea DN 71 Târgovişte – Sinaia a fost lansată, a anunţat luni ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, sectorul de drum național având o lungime de 58,8 kilometri.

Potrivit ministrului, proiectul presupune construirea a 14 poduri noi şi reabilitarea altor opt. În plus, modernizarea include 2 noi pasaje şi 2 parcări de scurtă durată.

Târgovişte - Sinaia

”Investiţia este evaluată la peste un miliard de lei, iar banii vor veni din fonduri europene. Ca termene, sunt prevăzute maximum 12 luni pentru proiectare şi cel mult 24 de luni pentru execuţie”, a precizat Cătălin Drulă.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 4 noiembrie.

Ministrul Transporturilor a adăugat că, între Bucureşti şi Târgovişte, alternativa la DN 71 va fi noul drum de mare viteză. „În zilele următoare, CNAIR va desemna câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea viitoarei autostrăzi/viitorului drum expres”, a conchis Cătălin Drulă.

În 2019, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus Aplicatia de finanţare pentru modernizarea DN 71 Bâldana – Târgovişte – Sinaia.

Finanţarea nerambursabilă va fi acordată pentru lărgirea la 4 benzi pe primii 44 de km (Bâldana – Târgoviște) şi reabilitarea şoselei de 2 benzi între km 51 – 109 (Târgovişte – Sinaia).

Fondurile vor fi alocate prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.2 – Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere – proiecte noi de investiţii, Operaţiunea – Creşterea accesibilităţii zonelor cu o conectivitate redusă la infrastructura rutieră a TEN-T.

La începutul anului 2021, CNAIR a reziliat contractul pentru modernizarea DN 71 sectorul Bâldana – Târgoviște, ca urmare a faptului că Asocierea Aqua Parc – Mavgo Holding – Hydrostroy AD – VDH AD (Vodstroi 98 AD) – BDU Maxi Construct nu a respectat termenul legal de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului de constituire a Garanției de Bună Execuție aferentă Acordului Contractual. Contractul a fost semnat în luna noiembrie 2020.

 

CITEȘTE ȘI:

Poliția Locală Sector 2 va achiziționa 10 autoturisme hibride prin leasing financiar

Utilitare cu emisii zero. Opel Vivaro-e HYDROGEN

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Focșani - Brăila
Infrastructură

Documentația pentru Drumul Expres Focșani – Brăila, transmisă la ANAP

Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, spre validare către Agenția Națională...

DN 2
Infrastructură

Constructor desemnat pentru modernizarea Centurii Bucureşti, între DN 2 şi A2

Asocierea Maristar COM – Hydrostroy AS – Patstroy VDH EAD a câştigat...

Ruse
Infrastructură

Proiectarea celui de-al doilea pod între Giurgiu și Ruse, la un pas de lansarea în licitație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, vineri, la...

Bârlad
Infrastructură

Circulaţia rutieră a fost deschisă pe VO Bârlad. Cei 11,2 km au fost construiți în 6 ani

Circulaţia autovehiculelor a fost deschisă oficial, joi, pe Varianta Ocolitoare (VO) Bârlad,...