EV100
Home Piaţa auto Flotă verde Ministrul Mediului îndeamnă companiile să utilizeze flote verzi

Ministrul Mediului îndeamnă companiile să utilizeze flote verzi

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a îndemnat companiile să își transforme flotele existente în flote verzi, cu emisii zero, susținând importanţa încurajării autovehiculelor electrice, în condițiile în care viitorul imediat poate fi reprezentat doar de maşini care poluează fie deloc, fie foarte puţin.

„În anul 2050 trebuie să atingem neutralitatea din punctul de vedere al emisiilor, ceea nu se poate fără a reduce emisiile de carbon în sectorul de transport, responsabil de un sfert dintre emisii. Astfel că va trebui să identificăm soluţii să reducem cu cel puţin 90% nivelul de emisii din transporturi. Mă refer şi la transportul rutier, dar şi la aviaţie, la transportul feroviar şi maritim. Unele state se vor adapta, iar unele mai greu sau niciodată„, a spus ministrul.Mediului, Mircea Fechet.

Potrivit acestuia, deja peste 4.000 de maşini electrice au fost rezervate în acest an prin programul Rabla Plus.

„Avem cea mai mare primă pentru autoturisme electrice, aproape 10.000 de euro, 45.000 de lei. Anul 2020 poate fi numit ”anul maşinilor electrice”, întrucât avem deja rezervate în programul Rabla Plus peste 4.000 de maşini, peste 90% dintre ele full electric. Deci avem rezervate în 2020 mai multe autovehicule electrice decât în toată istoria programului Rabla Plus însumată”, a precizat oficialul guvernamental.

Ministrul Mediului a mai arătat că, tot pentru susținerea utilizării de flote verzi, există şi un program derulat de Administraţia Fondului de Mediu pentru subvenţionarea staţiilor de încărcare.

„Finanţăm şi staţii de încărcare, am prelungit programul de la AFM pentru ca toate municipiile să aibă timp să participe. În viziunea Ministerului Mediului sperăm ca în termen foarte scurt să găsim soluţii tehnice – fie scheme de ajutor de stat, fie alte mecanisme financiare – care să permită flotelor de autoturisme, delivery, servicii poştale, curierat, taximetrie, să participăm proactiv să vedem tot mai multe companii care îşi transformă flotele existente în flote cu emisii zero”, a adăugat Mircea Fechet.

 

CITEȘTE ȘI:

Șofer, inginer, contabil, cele mai căutate locuri de muncă în luna octombrie

Acesta este Renault Kangoo 2021!

Bani europeni nerambursabili pentru construcţia a 9 noduri rutiere pe autostrăzi

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Stella
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Stella Juva, clinica medicală solară

Un grup de 23 de studenți de la Eindhoven University of Technology...

electrice second-hand
Auto rulateFlotă verde

Franța subvenționează mașinile electrice second-hand. Cine sunt marii câștigători ai noului program?

Franța va sprijini financiar achiziția și leasingul de vehicule electrice rulate începând...

vehicul electric autonom
Flotă verde

Un vehicul electric autonom redefinește logistica ultimului kilometru în Belgia

Collect&Go, serviciul de cumpărături online al Colruyt Group, a lansat în Leuven...

Geely
AutoturismeFlotă verdeIndustrie autoPiaţa auto

Geely pregătește producția altor mărci în uzinele Volvo din Europa

Strategia europeană a Geely intră într-o nouă etapă. Începând din 2028, fabricile...