Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic necesare construcţiei Drumului Expres Brăila – Tulcea.
Valoarea contractului, încheiat cu Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA (denumită anterior Acciona Ingenieria SA), este de 14,15 milioane de lei, fără TVA.
Durata de realizare a documentaţiei este de 24 de luni, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.
În decembrie 2019, CNAIR a transmis Comisiei Europene cererea de finanţare pentru realizarea documentaţiei destinată Drumului Expres Brăila (Jijila) – Tulcea (Cataloi), fondurile urmând a fi alocate în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritare 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, O.S.2.1 – Creşterea mobilităţii pe reţeaua rutieră TEN-T globală.
Drumul expres Brăila – Tulcea a fost inclus în lista celor 46 de proiecte prioritare ale Guvernului Orban.
CITEŞTE ŞI:
Ajutor de stat pentru companiile mari. Plafonul maxim, 8 miliarde de lei
CORONAVIRUS. Peste 5 milioane de cazuri la nivel mondial
Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...
•Flote Auto21 octombrie 2026Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...
•Flote Auto16 octombrie 2026Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...
•Flote Auto16 octombrie 2026Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...
•Flote Auto15 octombrie 2026
Comentați?