O cheamă Teslonda și este cea mai nebună, ridicolă, neașteptată mașină pe care o vei vedea pe șosea! De fapt, este un exemplar Honda Accord din prima generație care a primit motor de Tesla și baterii de Chevrolet Volt.
Ce mai fac americanii când se plictisesc? Păi, de exemplu, pun un motor de Tesla și un pachet de baterii de Chevrolet Volt într-o Honda Accord Mk1. Motorul provine de la un Model S și, odată cu el a venit și sub-cadrul din spate al electricei americane. Și asta, pentru că autoportanta de pe Honda nu rezista forțelor dezvoltate de motor și, în plus, montarea motorului a fost mai ușoară prin adaptarea prinderilor pe structura dedicată. Nu există priză de încărcare în exteriorul mașinii, ci un cablu cu mufă în portbagaj, care se cuplează la rețea, însă proiectul nu este încă definitivat.
Tesla Model 3 vs Model X vs Model S
Ce-a avut autorul proiectului în minte când a început munca? Să dezvolte un vehicul care să trezească spiritul hot rod-urilor americane din anii ’50, cu mijloacele disponibile în zilele noastre. Ideea a fost să transforme ”un model plictisitor într-un vehicul incitant”.
De ce a folosit baterii de Chevy Volt în loc de acumulatorul original Tesla? Pentru că au o densitate energetică mai mare! Iar asta înseamnă că, în loc să umple podeaua cu baterii Tesla, a preferat să ocupe un spațiu mult mai mic, în forma literei T, cu baterii de la Chevrolet.
Tesla Model Y are probleme mari!
Pentru că motorul este foarte voluminos, a fost nevoie să păstreze ecartamentul original al lui Model S, și, astfel, roțile late ies mult în afara caroseriei. Iar profilul de slick-uri menține anvelopele la limita legalității.
Ce i-a ieșit? I-a ieșit Teslonda, o struțo-cămilă fabulos de rapidă în linie dreaptă: accelerometrul încorporat dezvăluie o valoare de 2,43 s pentru accelerația 0-60 mph, mai rapidă decât a lui Bugatti Veyron, în condițiile în care sfertul de milă cu start de pe loc este parcurs în 9,8 secunde! Cum se descurcă în viraje… asta e o altă problemă. Jim Belosic, ”nebunul” care a gândit și a executat întregul proiect, nu a dat niciun detaliu despre puntea față, dar din filmări pare o punte rigidă cu suspensie pe arcuri lamelare, așa că are noroc că poate s-o țină pe șosea măcar în linie dreaptă!
Comentați?