Cernavodă
Home Infrastructură Taxarea podurilor de pe A2 se modifică. Patru opţiuni de plată

Taxarea podurilor de pe A2 se modifică. Patru opţiuni de plată

Implementarea sistemului informatic la staţia de taxare de la Feteşti-Cernavodă pentru colectarea electronică a tarifului de trecere a podurilor dunărene a fost demarată, finalizarea procesului fiind preconizată până la 1 mai.

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale au fost demarate lucrările de implementare a sistemului informatic pentru colectarea electronică a tarifului de trecere a podurilor dunărene din staţia de taxare de la Feteşti — Cernavodă, pe Autostrada A2, Bucureşti — Constanţa.

Sistemul informatic va înlocui achitarea tarifului de trecere cu oprire la barieră, utilizatorii putând opta pentru achitarea tarifului în afara staţiei, în avans sau până la ora 24 a zilei următoare.

Astfel, utilizatorii vor avea următoarele opţiuni de achitare a tarifului:

  • prin SMS, transmis la un număr scurt,
  • prin achitarea tarifului de trecere prin reţeaua de parteneri autorizaţi ai CNADNR,
  • prin utilizarea cardului bancar, în urma configurării unui cont într-un portal web,
  • printr-o aplicaţie pentru mobil puse la dispoziţie de Companie.
taxarea-podurilor-de-la-fetesti-cernavoda-se-modifica-patru-optiuni-de-plata-floteauto
Sistemul informatic va înlocui achitarea tarifului de trecere cu oprire la barieră

Faza iniţială a lucrărilor a implicat introducerea sistemului de recunoaştere automată a numerelor de înmatriculare (ANPR), printr-o serie de camere video poziţionate în Agenţia de Încasare, atât în punctul de intrare, cât şi ieşire, pentru a asigura identificarea şi clasificarea conform categoriei din care face parte fiecare vehicul, precum şi realizarea marcajelor rutiere, această etapă fiind finalizată.

CNADNR precizează că aceste camere video identifică trecerea, aplicând o marcă temporară şi coordonatele GPS. Dacă nu se achită tariful de trecere până la ora 24 a zilei următoare trecerii, acţiunea va fi marcată drept posibilă contravenţie.

Îmi doresc ca, începând din această vară, cât şi în viitor, să nu se mai creeze ambuteiaje pe A2, în dreptul staţiei de taxare de la Feteşti — Cernavodă. Credem că, până la 1 mai, vom reuşi implementarea întregului sistem — tehnic, economic, legislativ — necesar colectării electronice a tarifului de trecere a podurilor de la Feteşti — Cernavodă”, a conchis directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

DN 3
Infrastructură

DN 3 va fi lărgit la 4 benzi între Pantelimon și intersecția cu șoseaua spre Brănești – Găneasa

Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a avizat Studiul de Fezabilitate pentru lărgirea...

Bacău - Pașcani
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Stadiul lucrărilor pe tronsonul Bacău – Pașcani a depășit 60%

Stadiul fizic general al lucrărilor pe cele trei loturi ale tronsonului Bacău...

DN 10
Infrastructură

Au fost finalizate lucrările pe DN 10, între Gura Siriului și limita cu județul Covasna

Lucrările de întreținere periodică prin așternerea covorului asfaltic pe sectorul DN 10...