Podul suspendat de la Brăila
Home Infrastructură Fonduri europene pentru Podul de la Brăila

Fonduri europene pentru Podul de la Brăila

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) va investi 363,3 milioane de euro pentru construcţia Podului peste Dunăre, de la Brăila, a anunţat Comisia Europeană.

Potrivit Comisiei Europene, proiectul mai prevede şi construcţia de drumuri de conexiune pentru a îmbunătăţi legăturile de transport între Marea Neagră şi nord-estul României.

„Acest proiect finanţat de UE va îmbunătăţi în mod clar calitatea vieţii în regiune, datorită unor deplasări rutiere mai scurte şi mai sigure. Prin facilitarea legăturilor cu Republica Moldova şi Ucraina, acest proiect de coeziune va contribui de asemenea la intensificarea relaţiilor dintre UE şi ţările vecine”, a declarat comisarul european pentru vecinătate şi negocieri privind extinderea, Johannes Hahn.

Proiectul face parte din reţeaua transeuropeană de transport şi va îmbunătăţi legăturile între nordul României, oraşul Tulcea, Delta Dunării şi portul Constanţa din sudul ţării. În prezent, legătura dintre cele două zone nu se poate face decât pe la podul Giurgeni – Vadu Oii (88 kilometri sud de Brăila) sau cu feribotul de la Brăila şi Galaţi. În mod frecvent, traversarea Dunării cu feribotul este oprită în timpul iernii şi primăverii din cauza gheţii, a ceţii sau a furtunilor.

Noul pod va oferi o alternativă mai rapidă, durata unei călătorii fiind redusă cu aproximativ 50 de minute. Proiectul ar urma să se finalizeze până la sfârşitul anului 2023.

 

CITEŞTE ŞI:

Se schimbă prioritatea pe sensul giratoriu de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă

MAE pregăteşte o nouă licitaţie pentru 50 de maşini

10 oferte pentru Lotul 4 din Autostrada Sibiu-Piteşti

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Încă 50 de km vor fi deschiși circulației până la finalul anului

Cel puțin 50 km din Autostrada Moldovei A7 ar putea fi deschiși...

Autostrada Brașov - Făgăraș
Infrastructură

Autostrada Brașov – Făgăraș. Guvernul a aprobat investiția de 9,3 mld. de lei

Guvernul a aprobat, joi, indicatorii tehnico – economici pentru construirea Autostrăzii Brașov...

DN 3
Infrastructură

DN 3 va fi lărgit la 4 benzi între Pantelimon și intersecția cu șoseaua spre Brănești – Găneasa

Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a avizat Studiul de Fezabilitate pentru lărgirea...