Advertisement

CNAIR
Home Infrastructură Şi constructorul VO Satu Mare este ameninţat cu rezilierea contractului

Şi constructorul VO Satu Mare este ameninţat cu rezilierea contractului

În urma unei vizite inopinate pe şantierul Variantei Ocolitoare Satu Mare, directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a constatat o slabă mobilizare a constructorului, Asocierea Itinera-Colinni Lavori-Viadesign, acesta fiind ameninţat cu rezilierea contractului.

Potrivit şefului CNAIR, deşi vremea permite desfăşurarea lucrărilor la cele 10 structuri (poduri şi pasaje), constructorul nu lucra la nici una dintre acestea. De asemenea lipseau din şantier reprezentanţii consultantului, Consitrans, care ar fi trebuit să supravegheze lucrările.

“I-am transmis constructorului că are la dispoziţie două săptămâni să îşi ia atribuţiile în serios şi să se mobilizeze. În caz contrar, i-am atras atenţia că îi voi rezilia contractul. Am acelaşi mesaj pentru consultant, care din păcate nu este aici, motiv pentru care CNAIR îi va aduce la cunoştinţă acest mesaj prin intermediul unui comunicat de presă. Sper ca măcar aşa să afle şi cei de la Consitrans ce îndatoriri au”, a precizat directorul general al CNAIR, Narcis Neaga.

Acesta i-a reamintit antreprenorului că plăţile pentru lucrările efectuate sunt decontate la zi de către CNAIR şi aşteaptă şi din partea acestuia să respecte graficele de lucrări asumate.

Narcis Neaga a mai anunţat că va lua inclusiv măsuri administrative împotriva angajaţilor CNAIR care ar fi trebuit să se ocupe de gestionarea acestui contract.

“Trebuie să fie pe şantier, acolo unde se desfăşoară lucrările, nu în birouri la cafele şi prăjituri. Dacă ei cred că în domeniul ăsta pot să stea la birou între 8.00 şi 16.00 şi să aştepte să vină ziua de salariu, fără să se intereseze ce se întâmplă cu proiectele de milioane de euro pe care le au în administrare, se înşală. Am să le analizez activitatea şi am să iau masuri împotriva acestor angajaţi care nu au înţeles ce trebuie să facă de fapt”, a atras atenţia şeful CNAIR.

La controlul inopinat în şantierul Variantei Ocolitoare Satu Mare, a participat şi reprezentantul legal al DRDP Cluj, Crina Lăpuşan, regională pe raza căreia se află acest obiectiv de investiţii.

Ordinul de începere pentru lucrările la Varianta Ocolitoare Satu Mare a fost emis în luna mai 2017.

Constructorul avea iniţial la dispoziţie 18 luni pentru finalizarea lucrărilor, dar termenul a fost extins până în luna septembrie 2020.

Pe Varianta Ocolitoare Satu Mare, care va avea o lungime de 19,54 km, se vor construi 10 poduri şi pasaje şi 4 noduri rutiere, dintre care unul suspendat.

Valoarea contractului este de 304,8 milioane de lei (fără TVA) sumă asigurată din fonduri europene.

Alte avertismente cu rezilierea contractului

În urmă cu o lună, CNAIR i-a avertizat şi pe reprezentanţii asocierii care ar trebui să construiască Varianta Ocolitoare (VO) Tecuci, cu rezilierea contractului, dacă până în data de 20 mai nu se mobilizează pe şantier.

Contractul pentru construcţia VO Tecuci a fost semnat cu Asocierea SC Eurocogen Filiala Aninoasa SRL – Aleandri SPA – Pasquale ALO SRL, în data de 11 mai 2015, pentru suma de 51,6 milioane lei, fără TVA.

„Antreprenorul a primit amplasamentul în luna august 2015 şi ar fi trebuit să finalizeze lucrările în termen de 12 luni. După mai multe prelungiri de termen, solicitate de constructor din diverse motive, stadiul lucrărilor la ora actuală a ajuns la doar 55%, în condiţiile în care au efectuat toate plăţile pentru lucrările executate”, arăta CNAIR.

Tot la finalul lunii aprilie, şi compania AZVI SA a fost avertizată, de către directorul CNAIR, Narcis Neaga, că va rămâne fără contractul de reabilitare a DN 73 dacă până în data de 20 mai 2019 nu reiau lucrările.

Lucrările pentru modernizarea DN 73, finanţate din fonduri europene, au început în luna mai 2014, iar la ora actuală au ajuns la un stadiu fizic de doar 42%.

Licitaţia pentru contractul în valoare de 275,86 milioane lei a fost câştigată la momentul respectiv de Asocierea Azvi SA – Straco Grup SRL – Piomar Development – Tractebel, căreia până la ora actuală CNAIR SA i-a plătit peste 45% din valoarea contractului.

DN 73 are o lungime totală de 103 de kilometri şi asigură legătura dintre Municipiul Braşov şi Municipiul Piteşti.

 

CITEŞTE ŞI:

Restricţii de circulaţie pe Podul de la Giurgiu, timp de 1 lună

Bosch a înregistrat, în 2018, o creştere puternică în România

Poşta Română şi-a casat prin Rabla 139 de vehicule

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Focșani - Brăila
Infrastructură

Documentația pentru Drumul Expres Focșani – Brăila, transmisă la ANAP

Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, spre validare către Agenția Națională...

DN 2
Infrastructură

Constructor desemnat pentru modernizarea Centurii Bucureşti, între DN 2 şi A2

Asocierea Maristar COM – Hydrostroy AS – Patstroy VDH EAD a câştigat...

Ruse
Infrastructură

Proiectarea celui de-al doilea pod între Giurgiu și Ruse, la un pas de lansarea în licitație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, vineri, la...

Bârlad
Infrastructură

Circulaţia rutieră a fost deschisă pe VO Bârlad. Cei 11,2 km au fost construiți în 6 ani

Circulaţia autovehiculelor a fost deschisă oficial, joi, pe Varianta Ocolitoare (VO) Bârlad,...