mașini ridicate
Home Administrare flote Juridic Cel puţin 500 lei pentru recuperarea maşinii ridicate de Poliţie

Cel puţin 500 lei pentru recuperarea maşinii ridicate de Poliţie

Primăria Capitalei a pregătit un proiect de hotărâre care prevede ridicarea maşinilor parcate pe banda de circulaţie. Şoferii vor plăti, pe lîngă amenda contravenţională, cel puţin 500 lei pentru a-şi recupera maşina. Propunerea este în dezbatere publică până în data de 8 februarie 2019.

Proiectul privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti prevede că vehiculele vor fi restituite după plata amenzii şi a prezentării unui act care atestă dreptul de proprietate sau folosinţă asupra maşinii.

Perioada maxima de depozitare a vehiculelor ridicate este de un an. În situaţia în care deţinătorul legal nu se prezintă în acest termen, va fi aplicată legea privind vehiculele abandonate.

Tarifele pentru ridicarea maşinilor

Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, tarifele de ridicare sunt de 200 lei pentru vehicule sub 5 tone şi de 270 lei pentru vehicule de peste 5 tone. La acestea se adaugă tarifele de transport, care sunt de 150 lei pentru maşini sub 5 tone şi de 200 lei pentru vehicule de peste 5 tone.

Depozitarea pe zi va costa în plus 150 lei. Contravaloarea operaţiunii de depozitare se calculeaza pe intervale de 24 de ore, nefracţionat.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale, precum şi dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare se fac de către poliţişti rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti ori politişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a municipiului Bucureşti. Persoanele specificate sunt denumite Agenţi constatatori.

Aceştia înregistrează foto sau video, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice verificate metrologic, zona staţionării vehiculului, consemnând aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei. Activitatea va fi făcuta de Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti S.A., timp de 24 din 24 de ore.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

emisii
Juridic

Mutare surpriză în industria auto: Porsche formează o alianță de emisii cu Xpeng

Porsche a părăsit pool-ul de emisii CO₂ al grupului Volkswagen din Uniunea...

scoase din uz
Juridic

Cum vrea Europa să recupereze milioane de tone de oțel și aluminiu din cele 12 mil. vehicule scoase din uz anual

Joi vor intra în vigoare noi norme privind proiectarea, producerea, colectarea și...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...

euro 7
Juridic

Reglementarea Euro 7 intră în vigoare la sfârșitul lunii noiembrie. Ce impact va avea asupra mașinilor electrice?

Noua normă Euro 7 adoptată de Uniunea Europeană nu se limitează doar...