leasing social
Home Infrastructură Un pas înainte pentru construcţia DX Buzău-Brăila

Un pas înainte pentru construcţia DX Buzău-Brăila

CNAIR a depus, la finalul anului trecut, cererea de finanţare pentru elaborarea studiului de fezabilitate si proiectului tehnic de execuţie destinate construcţiei drumului expres (DX) Buzău-Brăila.

Valoarea totală a proiectului este de 29,3 milioane de lei din care 75% este contribuţia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 18,6 milioane de lei, iar 25% reprezintă contribuţia proprie a CNAIR – 6,2 milioane de lei, restul de 4,5 mil. lei fiind cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Finanţare nerambursabilă va fi alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.1 – Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere – proiecte noi de investiţii, Operaţiunea – Creşterea mobilităţii pe reţeaua rutieră TEN-T globală.

Rezultatele aşteptate ale proiectului sunt : realizarea Studiului de Fezabilitate; întocmirea documentaţiei suport si asistenţa solicitată pentru depunerea şi susţinerea aplicaţiei de finanţare; realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) şi asistenţa tehnică până la obþinerea autorizaţiei de construcţie de către CNAIR; Proiectul Tehnic de Execuţie (PTE); documentaţia de atribuire a contractului de execuţie a lucrărilor; asistenţa tehnică acordată CNAIR în perioada derulării procedurilor de licitaţii pentru executia lucrărilor.

Potrivit Masterplanului General de Transport, Drumul Expres (DX) Buzău-Brăila-Galaţi este compus din două sectoare Buzău-Brăila şi sectorul Brăila-Galaţi.

Pentru primul, anul de începere al realizării studiului de fezabilitate este 2021, execuţia lucrărilor urmând să se desfăşoare în perioada 2022 – 2024.

Cel de-al doilea sector este, cel puţin la nivel de planşetă, ceva mai concret, în sensul că are deja traseul stabilit. Tronsonul în sine face parte din aliniamentul altui Drum Expres, Focşani-Galaţi-Giurgiuleşti, cu perioada de implementare estimată între anii 2021 – 2023.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț
Infrastructură

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț. 14 oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a primit 14 oferte pentru supervizarea lucrărilor...

Tisa
Infrastructură

Podul peste Tisa și PTF Sighetu Marmației – Bila Țerkva ar putea fi deschise în luna septembrie

În ședința Guvernului de joi a fost modificat memorandumul privind noul punct...

Drumul Expres Brăila - Galați
Infrastructură

Drumul Expres Brăila – Galați, aproape de finalizare. Stadiul construcției a ajuns la 97%

Drumul Expres Brăila – Galați (DEx6) este aproape de finalizare, stadiul fizic...

Cornetu - Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea Cornetu – Tigveni se apropie de 15%

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu – Pitești...