Societatea Groupama a câştigat licitaţia organizată de Engie România pentru contractarea serviciilor de asigurări auto (RCA + Casco) destinate propriei flote de maşini, de aproximativ 5.000 de vehicule.
Potrivit anunţului de atribuire publicat în SICAP, acordul-cadru a fost încheiat pe o perioadă de 36 de luni.
Conform documentului, ar putea fi solicitate minim o poliţă RCA şi maxim 4.992 poliţe RCA, respectiv minim o poliţă Casco şi maxim 4.800 poliţe Casco.
Engie România arată că, în primul an de la încheierea acodului-cadru, vor intra în parc 100 de autovehicule noi şi
vor ieşi 100 de autovehicule. În cel de-al doilea an vor intra în parc 250 autovehicule noi şi vor ieşi 250 de autovehicule. În cel de-al treilea an, vor intra în parc 250 autovehicule noi şi vor ieşi 250 de autovehicule.
Valoarea totală iniţială estimată a contractului a fost de 8 milioane de lei (fără TVA). Oferta cea mai scăzută luată în considerare a fost de 7,34 mil. lei, iar cea mai ridicată, de 7,5 mil. lei.
În criteriul de atribuire, preţul a avut o pondere de 90 %, iar termenul (nr. de zile) prevăzut pentru inspecţii, de 10%.
Contractul a fost încheiat la finalul lunii trecute, la licitaţie prezentându-se doi ofertanţi.
Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...
•Flote Auto23 iulie 2026Call Center-ul Autorității de Supraveghere Financiară a procesat 9.496 de apeluri primite...
•Flote Auto17 iulie 2026Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de Allianz-Ţiriac Asigurări...
•Flote Auto1 iulie 2026Companiile de asigurări membre ale UNSAR au achitat anul trecut despăgubiri de...
•Flote Auto1 iulie 2026
Comentați?